Rolul riscant al lui Macron de prieten al lui Trump

Alegerea lui Emmanuel Macron ca prim oaspete de onoare într-o vizită de stat în era Trump, în această săptămână, demonstrează succesul eforturilor președintelui francez de a cultiva o strânsă legătură cu omologul său american. Vizita extinsă contrastează puternic cu scurta vizită de lucru pe care o va întreprinde cancelara Angela Merkel la Washington, spre finele acestei săptămâni. 

”Cred că președintele Macron a fost foarte eficient în a construi o relație strânsă cu Donald Trump”, a declarat Julianne Smith, fost vice-consilier pentru probleme de securitate națională al fostului vice-președinte Joe Biden, acum șefa Programului de Securitate Transatlantică în cadrul Centrului pentru Noua Securitate Americană.

Momentul în care Macron, cel mai tânăr președinte ales al Franței, a pus bazele unei prietenii neașteptate cu Trump, cel mai în vârstă președinte ales al Americii, este cu siguranță data de 14 iulie 2017. Este ziua în care Macron l-a întâmpinat pe Trump cu o paradă militară impresionantă, la aniversarea Căderii Bastiliei. Parada, incluzând trupe americane, a marcat și centenarul intrării SUA în primul Război Mondial, lucru care l-a impresionat pe președintele american. A fost atât de fascinat, încât le-a cerut organizatorilor de la Pentagon să realizeze ceva similar la Washington. O paradă este acum planificată pentru Ziua Veteranilor, în această toamnă.

Macron ca lider 'simbolic'

Vizita la Paris a președintelui Trump și a primei doamne, Melania, a inclus și o cină fastuoasă la Turnul Eiffel, pe care Macron a numit-o masă ”între prieteni”, lucru care a gâdilat sensibilitățile americane față de Franța. Și a funcționat de minune, așa cum s-a văzut la vizita de stat a lui Macron din această săptămână. Contrastând cu următoarea vizită scurtă a lui Merkel, subliniază percepția față de Macron, spune Jeffery Anderson, directorul Centrului pentru Studii Germane și Europene din cadrul Universității Georgetown. ”Cu siguranță în ceea ce privește simbolistica politică, el este privit ca leaderul Europei, din câte văd, și aici, în SUA”.

Ascensiunea rapidă a lui Macron a coincis cu absența îndelungată a lui Merkel de pe scena internațională, din cauza rezultatelor la alegerile parlamentare, care nu numai că au făcut dificilă formarea unui guvern, dar i-au și slăbit statutul în politica internă. 

Este o turnură incredibilă, având în vedere că numai cu șase luni în urmă, Merkel era considerată, de facto, ”leader-ul lumii occidentale” - un statut la care Merkel niciodată nu a aspirat personal și care supraestimează rolul Germaniei în politica globală. Dar motivele pentru aparenta ascensiune rapidă a lui Macron și rolul diminuat al lui Merkel în fața lui Trump se găsesc dincolo de absența cancelarei de pe scena mondială, argumentează observatorii transatlantici.

'Insulte' la adresa Germaniei

Aceștia subliniază faptul că Merkel, în calitate de leader, și Germania ca țară au tot fost de mult timp ținta unor remarci dure din partea candidatului și apoi a președintelui Trump, pe subiecte ca imigrația, bugetul pentru apărare și surplusul comercial al Germaniei în relațiile cu SUA. La acestea se adaugă faptul că Merkel și Trump au o relație mai dificilă decât Macron și Trump  - mai ales din cauza episodului mult-discutat al strângerii de mână în timpul primei vizite a cancelarei la Casa Albă. ”A fost evident în aparițiile și la conferințele lor comune de presă, iar în plus, președintele a adus o serie de insulte la adresa Germaniei, lucruri pe care nu le spune despre Franța”, a declarat Smith.

Alte două motive pentru care Trump o displace pe Merkel sunt faptul că aceasta are o relație strânsă cu predecesorul lui, pe care nu îl poate suporta, Barack Obama, și că este femeie. ”Nu poți să o spui cu certitudine, dar se poate presupune că președintele are o problemă în a colabora cu lideri foarte puternici de sex feminin”, spune Smith.

Rezultate tangibile?

În plus, Macron și Franța, față de Merkel și Germania, au un scor mai bun în ceea ce privește aparentele etaloane ale lui Trump, bune sau mai puțin bune, față de o țară europeană: bugetul pentru apărare și balanța economică. Ca și Germania, Franța nu a atins plafonul NATO de 2% din PIB, dar este mai aproape. Și cel puțin la fel de important, Franța nu are un excedent comercial masiv în relațiile cu SUA.

Dar, spune Jeff Rathke, director executiv al Programului European din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, întrebarea cheie este dacă Macron va reuși să transpună relația sa apropiată cu Trump în rezultate tangibile ce reflectă interesele Franței. ”Marea întrebare este dacă aceste relații personale chiar contează”, spune acesta. ”De pildă, președintele Macron a făcut eforturi susținute pentru a construi o relație personală cu președintele Trump. Nu este clar dacă a obținut rezultate din această relație personală, diferite față de ceea ce caută cancelara Merkel”.

Judecând după declarațiile lui Trump în urma întâlnirii cu Macron de marți, nu pare a fi așa. În patru puncte esențiale - viitorul acordului nuclear cu Iranul, prezența extinsă a armatei SUA în Siria, acordul climatic de la Paris și tarifele vamale americane pentru Europa - Trump a avut o atitudine belicoasă, ceea ce arată că nu este dispus să facă compromisuri.

Chestiunea cu pudelul

Ceea ce nu însemnă că stabilirea unor relații personale strânse cu orice președinte american, chiar și cu unul deloc popular în Europa, nu sunt semnificative per se. Dar vin la pachet cu propriile provocări. Întrebați-l pe fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, care era foarte apropiat de fostul președinte American, George W. Bush, dar nu a primit mare lucru în schimb, fiind batjocorit ulterior ca fiind ”pudelul” lui Bush, a explicat fosta consilieră la Casa Albă, Smith. ”Deci este o poziție dificilă pentru Macron, pentru că în mod clar dorește să vină la Washington și să arate că această strânsă legătură merită”.

Autor: Michael Knigge / lp