1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Retragerea trupelor americane: Întrebări peste întrebări?

17 iunie 2020

Președintele SUA Donald Trump vrea să pedepsească Germania și vrea banii înapoi. Soldații sunt garanția sa. Poate cineva să plătească astfel de polițe în NATO? Bernd Riegert din Bruxelles.

https://p.dw.com/p/3dtsD
Un soldat american
Imagine: picture-alliance/A. Widak

Anunțul retragerii de soldați americani din Germania nu vine în mod surprinzător. De un an încoace, fostul ambasador american la Berlin Richard Grenell și președintele SUA Donald Trump tot amenință că Germania "cea care și-a uitat îndatoririle" va fi "pedepsită" pentru cheltuielile, din punctul de vedere al administrației americane actuale, prea mici cu Apărarea. Guvernul german a aflat de măsura posibilei retrageri abia în ziua anunțării deciziei, adică luni. Partenerii din NATO ai Americii nici măcar nu au fost anunțați. La întrebarea DW, marți, la un briefing de presă, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a răspuns astfel: "Săptămâna trecută era încă vorba de un raport neconfirmat din presă. Acum avem o confirmare." Președintele Trump s-a exprimat luni pe scurt în acest sens, după ce a fost întrebat de un reporter. "Cum și când se va petrece retragerea nu este clar. De aceea este important să discutăm acum în NATO această chestiune", a declarat la Bruxelles secretarul general al Alianței. În general, mici retrageri de trupe nu sunt ceva ieșit din comun, fiind vorba de o adaptare la necesitățile momentului.

Dar declarația de trei minute a președintelui Trump pe marginea deciziei sale a generat multe întrebări. Încercăm în continuare să răspundem la unele dintre ele:

- Câți soldați ar urma să fie retrași din Germania?

Președintele Trump a menționat că în prezent ar fi staționați 52.000 de soldați americani în Germania și că ar vrea să reducă numărul lor la jumătate, "la 25.000". De fapt, potrivit Departamentului Apărării de la Washington, numărul real al soldaților americani în Republica Federală ar fi de 34.500. La aceștia s-ar mai adăuga 17.000 de angajați civili ai armatei americane. Dacă vor mai rămâne 25.000 de soldați, înseamnă că vor fi retrași 9.500. Numărul trupelor americane din Germania variază oricum, pentru că efectivele sunt schimbate prin rotație, ceea ce duce uneori la suprapunerea unor contingente pe câmpul de antrenament de la Grafenwöhr.

- Ce fel de trupe ale armatei americane sunt staționate în Germania?

SUA au la Ramstein o mare bază aeriană, care servește drept punct de coordonare a misiunilor din Orientul Mijlociu, Afganistan, Irak și Africa. În Landstuhl, trupele americane operează un mare spital militar. La Wiesbaden și Stuttgart se află centrale de comandă pentru misiunile din Africa și Europa. La Grafenwöhr se găsește cel mai mare teren de antrenament al trupelor NATO. La Rheindahlem este staționat un detașament al avioanelor de luptă F-16. Aceste trupe fac parte din structurile de apărare ale NATO în Europa. În pofida celor afirmate de Trump, alte structuri de luptă care să asigure apărarea teritoriului german nu există. Retragerea sau mutarea unităților militare amintite ar fi posibilă, potrivit experților militari, dar ar fi o întreprindere foarte costisitoare. Din punct de vedere militar și strategic, slăbirea prezenței militare americane în Germania nu ar avea sens.

Spitalul militar american din Landstuhl
Spitalul militar american din Landstuhl Imagine: picture-alliance/AP Photo/M. Probst

- De ce își retrag SUA trupele?

Donald Trump descrie Germania drept "delincventă", acuzând-o că și-a încălcat obligațiile asumate. El nu ascunde faptul că măsura pe care vrea să o ia ar fi o pedeapsă politică împotriva Berlinului. "Reducem la 25.000 și vedem ce se mai întâmplă în continuare", a declarat Trump luni. Germania ar fi înșelat America decenii la rând în chestiuni comerciale, prin surplusul ei comercial în exporturi și prin cumpărarea de gaz rusesc. Teoretic, măsura lui Trump de reducere a trupelor americane ar viza determinarea Germaniei de a-și schimba politica comercială.

- Cine plătește pentru acești soldați?

În NATO este valabil principiul potrivit căruia statele care trimit soldații în baze din alte țări partenere acoperă și costurile generate de staționare și misiuni. Costurile cu personalul pentru toate trupele americane din Europa sunt achitate deci din bugetul armatei americane. În 2019, aceste cheltuieli s-au ridicat la aproximativ 30 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape 5% din bugetul total al Pentagonului. Afirmația lui Trump cum că Germania ar fi datoare Americii miliarde de dolari pentru soldații staționați este deci falsă. Fiecare stat membru NATO plătește singur pentru soldații săi. De exemplu, pentru soldații germani din Afganistan se plătește din bugetul german, nu din cel al NATO.

- Au statele membre datorii neplătite la NATO?

O altă afirmație a președintelui Trump, cum că Germania și alte state membre ale Alianței ar fi înșelat ani la rând NATO și ar datora miliarde de dolari Alianței, este de asemenea neconformă cu realitatea. Fiecare țară este responsabilă de propriul buget petru Apărare. NATO nu este vreun club sau asociație la care se plătesc "taxe de membru". NATO are un buget propriu comun limitat, de doar 2,1 miliarde de euro anual, prevăzut pentru sediile sale principale și pentru infrastructură. La acest buget, SUA și Germania vor plăti din 2021 cote egale de câte 16% din sumă. Restul se împarte între ceilalți 27 de membri ai Alianței.

Baza americană de la Ramstein
Baza americană de la RamsteinImagine: picture-alliance/dpa/B. Roessler

- Se respectă obiectivul de investiții de 2% din PIB în Apărare?

În 2014, înainte deci de venirea la putere a președintelui Trump, statele membre ale NATO s-au obligat să majoreze cheltuielile cu Apărarea la 2% din PIB până în 2024. Germania nu va îndeplini acest obiectiv probabil mai deveme de 2031. Pe moment, opt țări din NATO îndeplinesc obiectivul asumat de 2% din PIB. Celelalte ar fi pe drumul bun spre îndeplinirea acestui țel, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Reproșul lui Trump cum că Germania și-ar majora bugetul pentru Apărare prea lent este deci corect. Totuși, în cifre absolute, Germania investește deja, după SUA, cei mai mulți bani în Apărare. Miliardele lipsă nu sunt însă, după logica NATO, "datorii" care ar trebuie achitate SUA. Despre finanțarea NATO există dispute mai mult sau mai puțin încă de la crearea Alianței Nord-Atlantice.

- Se compară mere cu pere?

Comparații ale cheltuielilor cu Apărarea în cadrul NATO sunt dificile, pentru că fiecare stat achită din bugetul Apărării diverse sarcini sau acțiuni. Aceste cheltuieli nici nu trebuie să aibă obligatoriu de-a face cu NATO sau cu forța militară a fiecărei țări în parte. Grecia și Turcia au de exemplu cheltuieli relativ ridicate, pentru că se țin în șah reciproc din cauza unor conflicte teritoriale bilaterale nerezolvate. Franța include și pompierii în bugetul Apărării. În Germania, pensiile foștilor angajați ai Bundeswehr se achită din bugetul armatei. SUA alocă 3,42 procente din PIB armatei, cu 0,3% mai puțin decât în 2014. Bugetul alocat trupelor americane staționate în lumea întreagă este însă doar pe jumătate folosit pentru misiuni și acțiuni în cadrul NATO, estimează firma de consultanță McKinsey într-o analiză. Prin urmare, suma alocată de SUA pentru cheltuieli în cadrul operațiunilor NATO se ridică la 1,7% din PIB.

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.