1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Represiune amplă a Frăţiei Musulmane

Petre M. Iancu24 martie 2014

Sute de membri ai Frăţiei Musulmane au fost condamnaţi la moarte în Egipt. Dar cei mai mulţi inculpaţi sunt fugitivi.

https://p.dw.com/p/1BUql
Adepţi ai ex-preşedintelui Morsi în august 2013
Adepţi ai ex-preşedintelui Morsi în august 2013Imagine: Gianluigi Guercia/AFP/Getty Images

529 de verdicte cu pedeapsa capitală a pronunţat luni, 24 martie 2014, un tribunal egiptean din sudul ţării, în procesul în masă intentat susţinătorilor Frăţiei Musulmane implicaţi în tulburările care au urmat debarcării liderului lor, ex-preşedintele Morsi.

Demarate sâmbătă, audierile s-au derulat într-un ritm extrem de alert. Potrivit agenţiilor de presă, reluate de massmedia occidentală, avocaţii celor condamnaţi, între altele, pentru asasinat au acuzat autorităţile de nerespectare a drepturilor constituţionale ale acuzaţilor.

Extrem de severa decizie îi şochează pe occidentali, dar nu constituie o surpriză pentru cunoscătorii moravurilor dure domnind în Magreb şi Orient. Verdictele sunt atacabile prin recurs.

Printre cei inculpaţi, între care şi liderul spiritual al Frăţiei Musulmane, Mohammed Badie, s-au aflat 16 persoane pe care tribunalul le-a achitat.

Doar 123 dintre cei condamnaţi au fost prezenţi la tribunal în timpul pronunţării sentinţei. Alţi treizeci de islamişti arestaţi din acest grup al Frăţiei se află după gratii. Mai toţi fuseseră interpelaţi în timpul ciocnirilor care au urmat înlăturării fostului preşedinte islamist şi evacuării lagărelor ad-hoc create de islamişti la Cairo, în semn de protest împotriva debarcării lui Morsi. Sute de oameni şi-au pierdut atunci viaţa.

Ceilalţi acuzaţi au reuşit să evite arestarea şi se ascund cu succes ori au părăsit ţara. Dar răfuiala noii puteri egiptene cu islamiştii nu se va opri câtuşi de puţin aici. Marţi urmează să debuteze alt proces în masă. Se vor îngroşa deci rândurile miilor de membri ai Frăţiei Musulmane reţinuţi de autorităţi dimpreună cu aproape întreaga lor conducere şi condamnaţi în ultimul an, ori pe cale de a fi osândiţi.

În răstimp, continuă eforturile de refacere a infrastructurii turistice a ţării, parţial distrusă de atentatele, ciocnirile şi cronica instabilitate care au urmat înlăturării preşedintelui Hosni Mubarak, instalării la putere a succesorului său islamist, Morsi, şi preluării puterii de către militari.

Egiptul trăieşte în mare măsură din turism. Care a sucombat aproape, în ultimul an, numărul turiştilor care au sosit în ţară spre a se odihni la mare şi a vizita piramidele scăzând cu 60 la sută. În nu puţine state, între care şi Germania, oficialităţile au lansat avsertismente cerându-le concetăţenilor lor să evite călătoriile în ţara faraonilor.

Cu atât mai populare sunt, în rândul multor egipteni, măsurile extrem de dure adoptate de executivul de la Cairo întru combatarea terorismului islamist şi restabilirea securităţii în ţară. Pe de altă parte, e greu de crezut că prigoana contra Frăţiei Musulmane va fi în stare să vină de hac fenomenului islamist. Cert e, în schimb, că adepţii lui rămaşi în libertate vor lua măsuri spre se ascunde, a se organiza subversiv cât mai eficient şi a lovi statul pe neaşteptate.