Referendum şi alegeri europene
31 octombrie 2007Anterior ministrul de Interne Cristian David declarase că cele două scrutinuri nu se pot desfăşura în acelaşi loc, din cauză că se supun unor norme legale diferite şi au o semnificaţie constituţională diferită. Totuşi astăzi Guvern a admis cel puţin una din solicitările Preşedintelui, stabilind ca referendumul şi alegerile pentru Parlamentul European să se desfăşoare în acelaşi interval orar. În rest primul ministru a invocat constrîngerile legale„Nu putem să încălcăm legea şi nu se pot organiza secţii unice pentru cele două alegeri”, a răspuns tot în format epistolar Primul Minstru.
În fine Guvernul a mai admis ca cele două scrutinuri să se desfăşoare în aceeaşi clădire, deşi în spaţii separate. Lumea se temea că va trebui să alerge dintr-un loc în altul, ceea ce ar fi putut fi interpretat ca un boicot premeditat al unei consultări populare.
O organizare bună şi prietenoasă a referendumului este vitală întrucît validarea lui depinde de cvorumul de participare. Este nevoie aşadar ca cel puţin jumătate plus unu dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale să se prezinte la urne. Referendumul privitor la demiterea Preşedintelui fusese modificat prin eliminarea acestui cvorum, dar de data aceasta el va fi luat în considerare.