Reconstrucţia Afganistanului cere încă mult timp şi multe victime

Ieri dimineaţă a avut loc la Kabul cel mai grav atentat de la căderea talibanilor, cu peste 35 de morţi, după ce o bombă a fost detonată într-un autobuz al poliţiei. În aceeaşi zi şi-a început misiunea în Afganistan noua forţă de poliţie a Uniunii Europene, EUPOL, aflată sub comandament german, care a preluat oficial atribuţiile misiunii poliţiei germane din Afganistan. Atacul de ieri arată că poliţiştii europeni nu vor avea o sarcină uşoară în procesul de securizare a Afganistanului.

Adevărul doare. Cine a uitat de Afganistan, pe fondul intensificării violenţelor din Irak, cine credea că situaţia în Afganistan este sub control, s-a trezit cu siguranţă la realitate după atentatul de ieri din Kabul. Visul unui nou Afganistan, în pace şi securitate, după 25 de ani de război, trebuie să mai aştepte. Ceea ce a debutat ca o intervenţie fulgerătoare asupra talibanilor şi a reţelei Al-Qaida, după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, s-a transformat într-un conflict de durată. Intensitatea violenţelor a revenit la nivelul dinainte de alungarea talibanilor. Aceştia nu sunt înfrânţi. S-au refăcut în teritoriile greu accesibile de la graniţa afgano-pakistaneză şi încheie rapid alianţe cu alte grupări armate din zonă. Ceea ce nu au făcut altădată. Neo-talibanii au şi o armă nouă, pe care nu o foloseau înainte de 2001 – arma umană.

Atentatorii sinucigaşi au devenit de anul acesta şi în Afganistan o parte din rutina zilnică. Există numeroşi tineri care nu văd niciun semn de reconstrucţie şi care s-au săturat să aştepte. Religia le este de obicei singurul sprijin, ceea ce îi transformă în victime uşoare pentru extremiştii care pretind că acţionează în numele lui Allah.

Talibanii sunt foarte mobili şi se deplasează în grupuri mici. Aprovizionarea cu arme se face prin Pakistan şi Iran. Luptătorii talibani se folosesc de populaţie şi o terorizează, dar primesc şi sprijinul acesteia, în special în sudul şi estul ţării, unde violenţele sunt reduse. Dacă talibanii nu ar avea acest suport, munca forţelor internaţionale sub comandă americană şi a celor din trupele de pace ISAF, sub comanda NATO, ar fi mult mai uşoară. Aşa ajungem la întrebarea – cu ce a greşit în Afganistan comunitatea internaţională?

Probabil că greşeala cea mai mare a fost că Occidentul a încercat să testeze pe această ţară din mijlocul Asiei Centrale un concept politic care nu a mai fost vreodată prezent acolo. Pentru prima oară trupele de pace ale ONU au primit misiunea de a activa pe termen lung într-o ţară, în acelaşi timp cu forţele anti-terorism ale coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite. Acestea din urmă colaborează cu vechii şi oportuniştii mujahedini, care au declanşat după căderea comunismului un război civil care i-a adus la putere pe talibani.

O altă eroare a fost aşa-numitul acord de la Bonn, negociat într-un hotel al guvernului geman din Petersberg, imediat după căderea talibanilor, prin care atenţia se concentra pe regiunea Kabul, iar alte părţi ale ţării erau ignorate. Tratatul s-a bazat pe valorile şi principiile statutului de drept occidental, deşi marea majoritate a populaţiei afgane este profund tradiţională. Oamenii din Afganistan recunosc valorile religioase şi dreptul de transferare a puterii prin moştenire şi descendenţă. Documentul de la Bonn a creat un sistem de valori care le concurează pe cele deja acceptate în Afganistan, punându-l şi pe preşedintele Hamid Karzai într-o situaţie delicată, pe care nici el însă nu a fost în stare să o prevadă.

Toate acestea arată cât de dificilă este implementarea conceptelor pozitive de dezvoltare în Afganistan. Totuşi, ţara nu ar trebui lăsată din nou de izbelişte, cum s-a întâmplat după retragerea trupelor sovietice, în 1989. Mai importante sunt acum urgenţele populaţiei afgane, căreia trebuie să i se asigure securitatea. Cetăţenii trebuie să simtă direct pe pielea lor ce se întâmplă cu banii pe care Occidentul îi trimite în această ţară. Doar cine oferă populaţiei afgane o alternativă credibilă poate pune capăt sprijinului acesteia pentru extremişti. Este vorba însă de un proces care implică multe victime şi necesită mult timp. Cine s-a gândit doar la câţiva ani, s-a cam grăbit.