Puţine lucruri bune pe frontul din Afganistan
11 septembrie 2008
Şapte ani mai târziu, o constatare sumbră: nici unul din aceste ţeluri nu a fost atins. Mai rău, securitatea Afganistanului pare mai fragilă ca niciodată, iar talibanii par a reveni pe tabla politică a ţării.
Nu cu mult timp în urmă, Afganistanul începuse deja să fie prezentat ca tărâm salvat de ameninţarea talibană. Instalarea preşedintelui Hamid Karzai la putere, un prieten al Occidentului, părea să garanteze revirimentul Afganistanului. Odată obţinută liniştea, reconstrucţia ţării devenea o simplă chestiune de timp.
Imunitatea talibanilor
Cu toate acestea, începând din 2006, insurgenţii au preluat din nou ofensiva, aruncând ţara în incertitudine şi nesiguranţă. Generalul David McKiernan este comandantul trupelor internaţionale prezente în Afganistan.
„Grupări precum cele ale talibanilor se bucură de protecţia reţelei teroriste Al-Qaida. Sunt ticsite cu elemente criminale, traficanţi de droguri şi bandiţi, care nu au nici un interes ca Afganistanul să aibă un guvern puternic şi funcţional.”
Nu mai puţin de 70 000 de soldaţi străini staţionează în Afganistan. E adevărat că militanţii islamişti se află în minoritate din punct de vedere numeric. Pe de altă parte însă, aceştia sunt mult mai flexibili şi nu trebuie să se îngrijească de infrastructură. Se pot retrage pe teritoriu pakistanez fără probleme, la sud de Afganistan. În această zonă activează inclusiv finanţatorii şi consultanţii lor, membrii Al-Qaida, reorganizaţi după 2002. Câtă vreme se află pe teritoriul Pakistanului, anihilarea lor de către trupele afgane sau străine este improbabilă.
O armă utilă: Propaganda
Lupta pentru Afganistan depăşeşte deseori graniţele unei înfruntări militare. Propaganda pare a fi devenit de asemenea un vector important în consolidarea poziţiilor taberelor şi una din armele preferate ale talibanilor. O propagandă al cărei pilon principal de rezistenţă este realitatea însăşi: numărul crescând de victime în rândul populaţiei civile, puse pe seama intervenţiilor armate ale soldaţilor străini nu este decât unul dintre exemple. La fel şi tăcerea autorităţilor în aceste situaţii, care nu face decât să amplifice temerile oamenilor, să dea apă la moară talibanilor şi să erodeze încrederea în abulicul guvern al preşedintelui Karzai.
La toate acestea se adaugă corupţia, incompetenţa şi lipsa unui concept comun al comunităţii internaţionale privitor la Afganistan. În tot acest timp, ţara se pierde tot mai mult în abisul sărăciei.