PSD și metamorfozele unui monstru marin

Motto: “If it looks like a duck, walks like a duck and quacks like a duck, then it’s a duck“.

Din motive ce se cer examinate și psihanalizate, mulți analiști chiar sagaci și serioși continuă să considere PSD un partid legitim, chiar și când îl critică serios și îi condamnă fără drept de apel conducerea. Întrucât se bazează pe false premise și pe dorința de a trăi, în fine, într-o democrație europeană, condusă normal, poziția acestor analiști e eronată. Partea cea mai proastă este că irealismul lor alimentează una dintre cele mai tenace și pernicioase iluzii privind viața politică românească. E vorba de natura, istoria și rolul PSD.

Acest partid pare a nu pricepe mesajul protestelor de sâmbătă. Înțelegerea opacității lui la realitățile politice, economice și sociale, reflectate de zecile de mii de protestatari ai “revoluției generației noastre“, presupune o analiză riguroasă a traiectoriei fostului PCR. Bolșevizat masiv, după 1944, “îmbogățit“ prin cooptarea de legionari, fascizat de Ceaușescu, preluat de Ion Iliescu și transformat rând pe rând în FSN, PDSR și PSD, acest partid e profund tarat și marcat de o mentalitate antidemocratică, totalitară.

Simultan, e conectat, prin nenumărate fire și rețele locale, regionale și naționale, la resursele statului. Controlând sever metodele de selecție a suprastructurilor sale, acest partid s-a reprodus prin sciziparitate. A reprezentat inițial elita politică impusă prin ocupația sovietică. Apoi cea securisto-nomenclaturistă trecută la capitalism sălbatic. Mai nou, e exponentul oligarhiei postcomuniste și al mafiei baronilor roșii.

În toate aceste ipostaze și-a prezervat, din generație în generație, structurile profunde. La fel, și-a perpetuat și ideologia totalitară, care-i conferă identitatea și îi stabilizează structurile. De aici îi pornește strategia, de aici îi pleacă și tacticile.

Simptomul contemporan al naturii totalitare a ideologiei lui e, azi, “statul paralel“, un inamic public la fel de imaginar, dar conspiraționist eficient, ca evreii, cândva, pentru naziști. La rigoare, inexistentul “stat paralel“ poate justifica orice măsuri, oricât de arbitrare, oricât de barbare, adoptate de liderul partidului în numele combaterii ocultului vrăjmaș prezumtiv, al salvării “periclitatei“ națiuni.

Întrucât combaterea corupției la nivel înalt chiar pare unora din dregătorii dâmbovițeni o practică alogenă, visceral străină de neam și de țară, unii din liderii partidului și propagandiștii lor au dezvoltat, în temeiul acestui sentiment, un veritabil delir. Unul nu mai puțin persistent decât al bolșevicilor care au preluat puterea în Rusia acum exact un veac ori al naziștilor trecuți la cârma Germaniei acum 85 de ani. Iată ce explică, între altele, obsesia acuzelor de teleghidare internațională a DNA.

Dată fiindu-i natura, ar fi fost de-a dreptul miraculos ca PSD să se fi putut restructura, în pofida mai multor tentative, in corpore eșuate. Întrucât, spre a parafraza o zicală anglo-saxonă despre rațe, PSD înoată ca un monstru marin, înfulecă și măcăne precum un monstru marin, rezultă că e chiar un monstru marin. Fără să-și revizuiască agenda, acest monstru își suplinește impotența reformistă prin versatilitate. S-a putut deci clona și metamorfoza relativ abil și mima, cu mai mult sau mai puțin succes, transformarea ba într-o formațiune socialistă, ba, pentru uz intern, într-una ultranaționalistă.

Pe această bază și în temeiul absenței unei opoziții politice unite, ca și a unei prese libere care s-o tragă la răspundere eficient, gruparea lui Dragnea se poate înțelege de minune, în complexul raport actual de forțe din Europa, cu premierul maghiar Orban, adeptul nominal de dreapta al unei democrații iliberale. Iată ce clarifică aiuritoarea complicitate a UDMR cu un regim pe care nici o formațiune central-europeană care se respectă nu-l poate găsi admisibil. Anemia Europei occidentale în fața populismului răsăritean explică și caracterul uimitor de refractar al regimului Dragnea la revendicări și proteste.

În aceste condiții, e futil să i se ceară PSD, în actuala sa formulă, să se înțelepțească și să învețe din masivele manifestații ale celui mai dinamic și important segment al populației, pe care tocmai îl pedepsește, fiscal, prin declarația 600, de impozitare a veniturilor din activități independente. E zadarnic să i se ceară PSD să renunțe la ceea ce Liviu Avram afirmă a fi “agenda lui ascunsă“. Și e în van să i se solicite acestui partid să accepte anticipate, de care, după un an de măgării politico-juridice, economice și fiscale monumentale, are toate motivele să se teamă.

Nu mai puțin aiurea e să se edulcoreze realitatea antidemocratică a acestui partid, doar pentru că a fost ales de 18 la sută din electorat, înainte de a se delegitima repetat, prin aruncarea țării în haos cu o frecvență halucinantă. Ori pentru că sondaje îndoielnice îl dau câștigător în eventuale anticipate.

Ameliorarea situației din România nu va avea loc decât după evidențierea nemiloasă a ADN-ului monstrului marin care domină țara politic și trecerea lui sub cuțitul chirurgical, care să-l modifice genetic.