Proba realității

Mărturiile care parvin în vest zugrăvesc o înfricoșătoare imagine a Chinei comuniste. Potrivit lor, în imperiul de mijloc condus de președintele Xi Jinping are loc ceea ce poate fi calificat drept un genocid în toată regula. Pe lângă sutele de lagăre de reeducare în care sunt masați și torturați ori masacrați musulmanii uiguri din vestul Chinei, femeile lor sunt supuse nu doar unui sever control al nașterilor, ci și unui program masiv de avorturi forțate.

Împlinind, luni, 85 de ani, Dalai Lama a repătruns, pasager, în conștiința Apusului dimpreună cu tragedia națiunii sale. E tragedia deznaționalizării, oprimării și nivelării spirituale la care China comunistă îi supune de șapte decenii pe budiștii tibetani.

Crimele chineze și noi

Tot China, care-și supune întreaga populație unui draconic control digitalizat, a suprimat recent, printr-o lege zisă a "securității", autonomia coloniei britanice Hong Kong. Pretenția legii de a fi una a securității, menită să împiedice "subversiunea", "separatismul" și "terorismul" e hilară, de  vreme ce tirania comunistă chineză și nu legea definește ce e "terorism", "subversiune", "separatism" și "încălcare a securității" în Hong Kong. Un petec de teritoriu, în care, vai, libertatea a murit.

Dar ne interesează? Bineînțeles. Niciun genocid nu începe cu masacre. Se derulează în genere după suprimarea democrației liberale, a libertăților și drepturilor civice. Iar libertatea și demnitatea omului n-ar trebui considerate divizibile. Violarea libertății și demnității unora o încalcă pe ale tuturor.

China și restul lumii

Mai există însă și alte motive cel puțin la fel de presante de alarmă. China nu e o tiranie oarecare. Dictatura totalitară chineză e o mare putere, cu o economie în expansiune care, profitând de deceniile de cecitate a vestului, se pregătește să preia de la americanii imersați într-o revoluție culturală statutul de unică superputere. Iar China și-a luat rolul în serios, amenințând, în ultima vreme, democrațiile liberale.

În colimatorul dictaturii chineze au intrat nu doar SUA, singurele care au ripostat prin salutare măsuri concrete la nefăcutele Chinei, ci și state de drept ca Australia și Canada, care i-au cerut să-și asume responsabilitățile și angajamentele și au criticat comportamentul scandalos al Beijingului la debutul, escamotat, al pandemiei iscate de virusul corona ori, mai nou, în sfera anulării drepturilor omului în Hong Kong.

Or relațiile economice și comerciale cu China i-au determinat pe europeni să pună ani la rând batista pe țambal. Într-un interminabil răstimp de ani și decenii s-a preferat, în politica externă a Germaniei și a Europei, aberația de a se critica la foc continuu state de drept, precum democrația americană sau israeliană, în timp ce s-a tăcut îndelung, elocvent și rentabil pe marginea crimelor tiraniilor, între care și cea chineză.

Chiar și acum se mai găsesc, din păcate, demnitari care să încerce să rămână cu fundul în două luntri. Ministrul german de externe a respins recent anularea summitului europeano-chinez din pricina distrugerii autonomiei fostei colonii britanice prin așa-zisa lege chineză a "securități". Deși a admis că  "libertățile și autonomia locuitorilor Hong Kong-ului nu trebuie să fie erodate", șeful diplomației berlineze a continuat să mizeze pe un dialog al surzilor, căci, potrivit lui, "trecutul" ar fi "demonstrat că înainte de orice alte lucruri e important să aibă loc un dialog cu China".

Inadecvări germane și europene

Serios? Nu e clar ce anume din trecut ar fi demonstrat ce pretinde Maas că ar fi "important". Ba chiar mai important decât "orice alte lucruri". Nici șeful diplomației europene, Borrell, sau majoritatea celorlalți miniștri de externe ai statelor UE n-au aderat la ideea sancțiunilor americane impuse Chinei comuniste.

Ceva mai adecvat decât politicianul social-democrat, care pare a vedea priorități zero exact acolo unde nu-s, s-a comportat, mai nou, ministrul german de interne. Înțelegând bine rapoartele serviciilor sale secrete, Horst Seehofer pare să fi realizat pericolul imens reprezentat de China comunistă, de vreme ce a tematizat spionajul agresiv al "chinezilor, despre care știm că se interesează pentru infrastructurile noastre" și care spionează "în paralel cu edificarea noului drum al mătăsii".   

Mai grav e că, în vreme ce se comportă ostil și agresiv, China, un concurent sistemic al vestului, încearcă, în fapt, să-și exporte sistemul totalitar și pune la bătaie uriașe resurse propagandistice în acest scop. Simultan, China a ținut să fie și lăudată pentru comportamentul ei scandalos cu virusul (corona), deși, cu pagube incalculabile în vieți omenești, a păstrat mult timp secrete informațiile despre agentul patogen al pandemiei.

Or, dacă guvernul german a priceput în fine despre ce e vorba, de ce nu-și exprimă clar poziția? Dacă nici principala putere europeană nu e în stare să spună adevărul Chinei comuniste, ce valoare mai are Europa? Și ce preț mai au valorile ei, puternic contestate (întru demolarea încrederii în democrații și capitalism) de mișcarea rasiștilor "antirasiști", o extremă stângă potențată de propaganda ruso-chineză? Și cât îi va lua executivului Angelei Merkel la timona UE, pe care Berlinul o controlează încă șase luni, spre a-și convinge colegii europeni să se alăture statelor de limbă engleză spre a vorbi cu un singur glas, cu glasul lumii libere, în condamnarea și adoptarea de măsuri concrete sancționând un regim vădit inuman?

Ideologia ca ficțiune și căderea tiraniilor

Sau ne pasă mai mult de profituri, decât de principii? Chiar și așa, ar trebui să fie clar responsabililor europeni că, mai devreme sau mai târziu, tirania chineză, așa omnipotentă cum pare, se va sparge, ciocnindu-se, cu tot cu ideologia ei, de proba realității.

În fond și hitleriștii s-au crezut irezistibili și inexpugnabili, până li s-a venit de hac la Stalingrad și s-a debarcat în Normandia. Și sovieticii se imaginau atotputernici, până s-au lovit de președintele Reagan, de performanțele științei și tehnologiei apusene, ca și de sindicaliștii independenți ai Solidarității poloneze. La fel și Ceaușescu, până i-au dovedit timișorenii că se înșală. 

Ideologiile pe care se sprijină de regulă tiranii sunt ficțiuni. A le dezvălui caracterul și a le scoate la iveală crimele, spunându-le pe nume, anemiază subit și lichidează forța de atracție a narațiunilor propagandistice. Totodată, le reduce net capacitatea de a-i prigoni pe oamenii liberi și de a le ucide libertatea, demnitatea, viața și viitorul. Puterea dictatorilor se vede subit anihilată când împăratului demascat i se spune în față că e gol.

Și împărăției de mijloc ar trebui să i se spună în față cât de despuiat e de fapt insul care i s-a înstăpânit pe tron. Și cât de găunoasă și ticăloasă e ideologia comunistă la care mai-marii țării au aderat cândva, spre marea nenorocire a poporului lor și a omenirii.