Pro şi contra prelungirii mandatului trupelor germane în Afganistan
9 octombrie 2007Guvernul cere prelungirea cu un an a mandatelor pentru forţele din cadrul ISAF şi a misiunii avioanelor Tornado, care asigură sprijin logistic pentru trupele combatante. Nu există dubii privind extinderea mandatului, majoritatea deţinută de marea coaliţie aflată la guvernare fiind suficientă. Totuşi, în rândul opoziţiei şi al populaţiei, prezenţa militară germană în Afganistan rămâne controversată. Cu câteva zile înaintea votului decisiv, atât tabăra pro, cât şi cea contra, şi-au făcut din nou cunoscute argumentele.
În foaierul Casei Paul Loebe din Berlin, unde se află birourile a numeroşi deputaţi, sunt expuse de ieri fotografiile din Afganistan ale fotografului Helmut Schulze.”Bundeswehr-ul în serviciul păcii” este titlul manifestaţiei. Nimeni nu crede că momentul acestei expuneri este vreo coincidenţă, având în vedere că vineri Bundestagul votează cu privire la extinderea mandatului trupelor germane din Afganistan.
”Fiecare deputat care va vota vineri în legătură cu cele două misiuni germane din Afganistan, din cadrul ISAF şi a avioanelor Tornado, poate să vadă în aceste fotografii de ce merită să ne implicăm în pacificarea şi stabilizarea Afganistanului”...
...a explicat ministrul apărării, Franz Josef Jung, la deschiderea expoziţiei. Ce conţine aceasta: imagini cu peisaje prăpăstioase şi bărbaţi cu barbă, care privesc mândri în obiectiv, fotografii cu doctori militari germani tratând copii afgani, cu soldaţi vorbind prietenos cu femei afgane acoperite de celebrele burka de culoare albastră. Militarii germani lucrează în Afganistan şi ca ajutoare de reconstrucţie şi fac parte din aşa-numite echipe de reconstrucţie, alături de angajaţii civili ai guvernului german care acordă ajutor de dezvoltare în Afganistan.
Tocmai acest aspect este criticat de organizaţiile de ajutorare. La nici o sută de metri depărtare de locul expoziţiei foto, într-o sală de conferinţe de presă a Bundestagului, membrii acestor organizaţii spun că această strategie este responsabilă pentru faptul că este tot mai periculos pentru ei să lucreze în Afganistan. Juergen Lieser, de la Asociaţia pentru Politica de Dezvoltare a ONG-urilor germane:
”Faptul că militarii au început să ia parte la misiunile civile, să folosească vehicule civile, a făcut ca deosebirea dintre cine este soldat şi cine angajat civil pentru reconstrucţie să fie foarte greu de făcut. Înainte eram protejaţi fiind recunoscuţi ca membri ai misiunilor civile de ajutor, acum acest lucru nu ne mai foloseşte la nimic.”
Numeroase organizaţii cer înaintea votului de vineri schimbarea strategiei germane în Afganistan. Juergen Lieser:
”Nu suntem împotriva prelungirii mandatului misiunii ISAF, dar membrii acesteia ar trebui să se ocupe doar de sarcina lor principală, menţinerea păcii, iar eforturile de reconstrucţie să le lase actorilor civili, cei care sunt responsabili pentru acestea. De aceea spunem: fără ajutor umanitar şi fără misiuni civile pentru militari.”
”Reconstrucţia civilă a Afganistanului nu se poate face dacă nu există şi prezenţa militară, care garantează securitatea acestora şi a muncii responsabililor civili”...
...susţine însă responsabilul pentru armată al Bundestagului, Reinhold Robbe.
”Cele două aspecte, militar şi civil, sunt strâns legate, este logic să fie aşa şi această colaborare a fost până acum încununată de succes”, adaugă acelaşi Robbe.
Tocmai acest fapt este pus la îndoială de organizaţiile de ajutorare, care consideră că singurii care au de pierdut, şi financiar, din această alăturare sunt lucrătorii civili, responsabili pentru eforturile de reconstrucţie. Juergen Lieser:
"Pentru 2007, pentru cele două misiuni militare germane au fost alocate 530 de milioane de euro. Pentru reconstrucţia civilă, doar 100 de milioane.”
Asupra acestor cifre, însă, votul de vineri al Bundestagului nu are nicio influenţă. Deputaţii germani vor decide doar dacă prelungesc sau nu cu un an prezenţa militară germană în Afganistan.