Primari longevivi cît o viață de om

Primarii și președinții consiliilor județene au fost dintotdeauna infrastructura politicienilor de la vîrful puterii. Ecuația bani de la guvern contra voturilor a funcționat și funcționează ca o lege nescrisă a comerțului politic. De aceea migrația aleșilor locali de la partidele din opoziție la partidele care guvernează a devenit un obicei împământenit.

Comunismul a creat portretul robot al primarului. Mulți dintre ei erau recrutați din fostele IAS-uri și CAP-uri, dintre maiștrii și inginerii din fabrici, dintre politrucii de la baza regimului comunist. Nici un gospodar nu era pe placul organelor de partid și de stat. După 1990, lucrurile s-au schimbat. Cotizația la partid este criteriul de bază prin care un candidat este propulsat în scaunul de primar.

Unii dintre ei, în special din mediul rural, au la activ cîte șapte-opt mandate consecutive. Au venit din comunism, cu ștampila de primar, și au trecut din dictatură în „democrația originală“ ca dintr-o cîrciumă în alta. Oamenii au uitat cum în anii comunismului, însoțiți de agentul veterinar, primarii umblau din casă în casă pentru a colecta cotele de lînă, miei și viței pentru partidul-stat. Sătenii își ascundeau mieii și vițeii în casă, de frica de a nu le fi confiscați. Alții, pentru a nu încăpea pe numele satrapilor ceaușiști, preferau să îi omoare, asfixiindu-i cu o pungă de plastic. Intra primarul în grajd și vedea vițelul mort lîngă vacă:  Uitați, tovarășe primar, l-a fătat vaca mort, puteți să îl luați și să-l dați la cîini. Sătenilor li se rupea inima, dar știau că măcar s-au răzbunat pe cățeii comuniști.

Cele mai multe mandate de primar de oraș, opt la număr, începînd cu 1989, le are la activ un anume Gheorghiță Boțârcă, edilul Topoloveniului din Județul Argeș, fieful tradițional al PSD. La o întrunire din februarie anul acesta a Asociației Comunelor și Orașelor din România a fost prezent și președintele Iohannis, care l-a cadorisit pe Boțârcă cu o plachetă pentru cel mai longeviv primar din țară. În cei 29 de ani de mandat, Gheorghiță Boțârcă a agonisit, conform declarației de avere, sute de mii de metri pătrați de terenuri arabile și intravilane, vii, păduri și livezi, sute de mii de lei în conturi la mai multe bănci, mai multe imobile, acțiuni. Asta, doar ceea ce e la vedere, scrie presa argeșeană. Nu e pentru prima dată cînd consilierii președintelui nu l-au informat pe cine premiază. Ar fi știut că longevitatea de primar, ca și în alte cazuri de altfel, este direct proporțională cu averea agonisită de acesta.

Primarii sînt cei care împart sărăcia

Secretul primarilor longevivi, dar și al celor mai scăpătați în mandate este acela că dețin pîinea și cuțitul în mînă în ceea ce privește acordarea ajutoarelor sociale. Sînt comune în care aproape jumătate din locuitori primesc, pe merit sau nu, aceste ajutoare. Primarul de comună este, în felul acesta, un gestionar partizan al sărăciei lucii, sărăcie care mai primește, sau nu, o gură de aer pentru exponenții ei. Vrînd-nevrînd, sătenii îl urmează la cabinele de vot. Este o iluzie că primarul nu are cum să știe cine l-a votat și cine nu l-a votat. Într-o comunitate restrînsă totul se află. Fiecare primar are informatorii lui. La cîrciumă sau te miri unde limbile se dezleagă. Afacerile ilegale pe care le face primarul sînt știute de localnici, dar dacă-i întrebi, îți răspund invariabil: „Fură și pentru el, dar mai face cîte ceva și pentru noi. Și e om cumsecade.“

Sînt mulți primari „cumsecade“ care îi agresează fizic pe cei care intră în primărie pentru a-și cere un drept care le-a fost încălcat. Sau care agresează femei, inclusiv din rîndul personalului. Cei care îndrăznesc să îi reclame la poliție rămân însă de cele mai multe ori cu buzele umflate, pentru că polițistul și primarul nu sînt doar parteneri de chiolhanuri, ci și tovarăși de afaceri necurate, desigur nu pe numele lor.

Referindu-ne la realizările primarilor, promise cu litere de o șchioapă în programele electorale, vedem că cele mai importante promisiuni deșarte țin de reabilitarea școlilor. Statisticile de ultimă oră arată că 20% din unitățile de învățămînt nu au avizul sanitar de funcționare. Fondurile primăriilor sînt cheltuite pe asfaltarea drumurilor care duc la casele și acareturile primarilor, pe plantarea de panseluțe în pragul iernii, pe plantarea de pomi din care jumătate se usucă, iar firma prestatoare nu este sancționată în nici un fel pentru că e o afacere mascată a primăriei sau a clientelei primarului. În orașele și zonele turistice din numeroase comune cu potențial nu se investește, la fel și în microfermele agricole. Aici, cei cu inițiativă au pus pe picioare astfel de ferme doar prin proiecte cu bani europeni. Timpul a dovedit că afacerile de acest gen sînt profitabile, mai ales că multe dintre ele furnizează pieței produse ecologice, însă numărul lor e mult prea mic față de potențialul pe care îl oferă mai ales mediul rural, unde satele sînt din ce în ce mai pustii și îmbătrînite, dar sînt și mulți tineri puși pe treabă.

Am prezentat doar cîteva dintre realitățile de care alegătorii ar trebui să țină cont la alegerile locale de pe 27 septembrie. Primarii ar trebui să lucreze în interesul oamenilor, să cunoască problemele comunității și să se achite de programele lor electorale. Însă toate acestea nu vor putea să devină realitate decît prin presiunea alegătorilor asupra primarilor pe care îi vor alege, indiferent de partidul din care fac parte.

Cu cît indiferența și inconștiența oamenilor vor fi mai mari, cu atît primarii vor fi „aleșii“, adică cei care nu fac corp comun cu cei pe care ar trebui să îi păstorească. Altfel spus, o altă specie decît cetățeanul de rînd.