De ce au fost controversate declarațiile ministrului Dîncu
12 octombrie 2022Ministrul a declarat într-o intervenție la postul Prima TV că „războiul din Ucraina va mai continua” și „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”.
„Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a mai afirmat Vasile Dîncu.
Iulia Joja susține că declarațiile lui Dîncu au pus România într-o poziție opusă față de cea a Statelor Unite ale Americii și față de cea a celorlalte puteri aliate: „Nici Germania, nici Franța nu au spus că ar trebui să se negocieze ceva fără Ucraina. În general, poziția comună a statelor aliate este aceea că nimic nu se va întâmpla fără Ucraina când vine vorba de negocieri în numele ei”.
Cele mai importante declarații ale Iuliei Joja
Nu vorbim despre negocierea unor teritorii ca simple bucăți de teren, vorbim de oamenii care locuiesc în acele locuri.
Declarațiile lui Dîncu au pus România într-o poziție opusă față de cea a Statelor Unite ale Americii. Americanii susțin că nicio negociere nu va avea loc fără Ucraina.
Iohannis nu clarifică cum de ministrul Apărării are o poziție care deviază radical de la poziția României.
Până în acest moment, România nu a transmis care sunt obiectivele ei în raport cu acest conflict și care e rezultatul pe care îl dorește din acest conflict.
În realitate, conflictul Rusiei este unul proxy împotriva Occidentului, dar, cum nu are puterea să ducă o confruntare militară directă cu Occidentul, face ce poate în Ucraina și în Occident pentru a crește diviziunile existente și a reduce susținerea în Vest față de Ucraina.
Rusia nu se oprește din agresiuni în raport cu Ucraina și în raport cu Occidentul de bună voie. Nu are niciun motiv să o facă.
PRESShub: Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut recent niște declarații controversate referitoare la războiul din Ucraina. A susținut în esență că Occidentul ar trebui să negocieze pace cu Rusia în absența Ucrainei. Cum traduci această poziție?
Vasile Dîncu: Aceste declarații sunt făcute într-un anumit context politic european în care un număr mare de state din Centrul și Estul Europei susțin că singura cale pentru terminarea războiului este ca Rusia să se retragă de pe teritoriile ucrainene. În acest context, afirmațiile ministrului Dîncu sunt cu atât mai problematice.
Este o problemă de responsabilitate: nu vorbim despre negocierea unor teritorii ca simple bucăți de teren, vorbim de oamenii care locuiesc în acele locuri. Iar acei oameni, ucrainenii, sunt ferm hotărâți să nu cedeze teritorii.
Altcineva să negocieze în numele Ucrainei, în absența Ucrainei, ar deschide multe probleme. Inclusiv istorice, România ar trebui să știe mai bine că nu e în regulă ca alte state să decidă asupra populației și teritoriilor din Estul Europei, așa cum s-a întâmplat în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.
Declarațiile lui Dîncu au pus România într-o poziție opusă față de cea a Statelor Unite ale Americii. Americanii susțin că nicio negociere nu va avea loc fără Ucraina.
Așadar, poziția ministrului Apărării este opusă Casei Albe?
Opusă Casei Albe și celorlalte puteri: nici Germania, nici Franța nu au spus că ar trebui să se negocieze ceva fără Ucraina. În general, poziția comună a statelor aliate este aceea că nimic nu se va întâmpla fără Ucraina când vine vorba de negocieri în numele ei.
Președintele Klaus Iohannis a criticat declarațiile lui Dîncu, probabil a realizat gravitatea lor.
Abia după trei zile, președintele României a luat poziție într-un mod marginal, răspunzând nervos la o întrebare a unui jurnalist. Iohannis clarifică faptul că România se aliniază poziției UE, aceea că nu susținem negocieri în numele Ucrainei fără Ucraina.
Însă Iohannis nu clarifică cum de ministrul Apărării are o poziție care deviază radical de la poziția României.
Până în acest moment, România nu a transmis care sunt obiectivele ei în raport cu acest conflict și care e rezultatul pe care îl dorește din acest conflict. Am văzut la alte state definirea acestui obiectiv, România nu are unul.
Avem poziționări clare, corecte, ale Finlandei, de pildă, ale statelor baltice, Cehiei, Poloniei, Marei Britanii și Statelor Unite. Acestea au fost statele care au fost mai clare în definirea obiectivelor și cum văd să fie încheiat acest conflict.
Zilele trecute, Rusia a lansat atacuri nejustificate asupra civililor în anumite orașe ucraineni. Crezi că în perioada următoare războiul va escalada?
Rusia încearcă să câștige acest război cu instrumentele limitate pe care le are la dispoziție. Am văzut o reducere a capabilităților militare ruse în teatrul de operațiuni și, în acest context, în lumina acestor eșecuri pe care le-a suferit, Rusia recurge la instrumente asimetrice.
Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat pe Nord Stream 1 și 2, dacă ne uităm azi la atacurile cibernetice asupra unor site-uri guvernamentale americane, dacă ne uităm la spionajul rus care a dus la expulzarea unui număr mare de diplomați, toate aceste metode sunt asimetrice.
În realitate, conflictul Rusiei este unul proxy împotriva Occidentului, dar, cum nu are puterea să ducă o confruntare militară directă cu Occidentul, face ce poate în Ucraina și în Occident pentru a crește diviziunile existente și a reduce susținerea în Vest față de Ucraina.
Ce ar trebui să facă Occidentul ca Ucraina să câștige acest război?
Să dea ajutorul militar întreg și necenzurat, așa cum îl solicită Ucraina. Și pe de altă parte, să amplifice sancțiunile atât de mult, încât să aibă efecte și mai mari pentru izolarea completă a Rusiei din punct de vedere economic și financiar. Ajutorul pentru Ucraina trebuie amplificat mult mai mult decât am făcut până acum.
Singura variantă de terminare a acestui război este înfrângerea Rusiei pe front?
Dacă ne uităm la istoria recentă, cât și cea îndepărtată a Rusiei, nu putem lua în considerare decât această variantă. Rusia nu se oprește din agresiuni în raport cu Ucraina și în raport cu Occidentul de bună voie. Nu are niciun motiv să o facă.
Atâta timp cât nu este oprită și dacă încercăm să oferim Rusiei avantaje și beneficii, așa cum Occidentul a mai procedat în trecut, observăm că strategia a fost un eșec. În lipsa altei variante, nu putem decât să lucrăm pentru a ajuta militar Ucraina și pentru a izola Rusia atât de mult încât să nu mai poată să fie o amenințare directă asupra noastră.
Citiți interviul integral pe Presshub.ro.