Premiul Nobel pentru Medicină 2006

În anul 2002 revista „Science“ a declarat noua metodă „descoperirea revoluţionară a anului“. Iar anul trecut, celor doi savanţi americani le-a fost conferită cea mai înaltă distincţie germană pentru medicină, premiul Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter.

Fire şi Mello, care au respectiv 47 şi 46 de ani, au fost ei înşişi surprinşi. La primirea mesajului, Fire a declarat: „Sunt foarte fericit, deşi la început nici nu-mi venea să cred; ar fi putut fi un vis sau o greşeală. Cred că scopurile mele în viaţă vor rămâne aceleaşi: să cercetez, să predau, să fiu împreună cu familia mea. Cred că nu se va schimba nimic.“

Realizarea celor doi laureaţi a fost răsplătită cu prestigiosul premiu, întrucât s-a dovedit în scurt timp că ea are o importanţă enormă pentru cercetarea biomedicală şi pentru terapia genetică. Prin mecanismul interferenţei cu acizi ribonucleici, genele ce joacă un rol în declanşarea anumitor boli pot fi „decuplate“, în felul acesta bolile putând fi prevenite. Metoda va face posibilă şi realizarea unor medicamente. Bertil Daneholt, profesor suedez de genetică moleculară, explică importanţa metodei astfel: „Este vorba de un principiu absolut nou de a influenţa şi de a anula activitatea genelor. Se poate interveni din afară pentru reglarea funcţiei acestora. Există, de exemplu, o boală de ochi la care formarea mai intensă de vase sangvine poate duce la orbire. În teste clinice, cu descoperirea lui Fire şi Mello formarea patologică de vase sangvine a putut fi stopată.“

Andrew Fire, care şi-a luat doctoratul în biologie la vârsta de 23 de ani, după ce absolvise în timp record şi un studiu în matematică, s-a specializat la alţi doi laureaţi ai premiului Nobel: la Philip Sharp în Statele Unite şi la Sidney Brenner în Marea Britanie. Craig Mello a preluat interesul pentru cercetare de la tatăl său, un paleontolog, care îl lua de copil în expediţiile sale. Nici Mello nu se aştepta să primească atât de curând înalta distincţie: „Eu încă nu realizez că am primit premiul Nobel. Sunt foarte surprins, mai ales întrucât, la 46 de ani, sunt relativ tânăr. Mă gândeam că este mai întâi rândul altor cercetători, mai în vârstă, cu descoperiri de valoare. La noi ar mai fi putut dura câţiva ani.“