Predarea ştafetei la ONU

„Candidatul favorit al SUA” era, odată, Kofi Annan. La momentul actual, el nu mai este demult un „favorit”, de când a îndrăznit să se opună administraţiei de la Washington, fapt pentru care el a plătit cu vârf şi îndesat.

Aceeaşi experienţă a avut-o şi predecesorul său, Boutros Boutros-Ghali: Egipteanul devenise un element atât de incomod pentru guvernul american din acea vreme, încât Washington-ul s-a văzut nevoit să caute rapid un înlocuitor mai „maleabil”.

Coordonatele mandatului lui Annan

Kofi Annan părea persoana potrivită: întâi ca african, deoarece era rândul Africii, să ocupe această funcţie, din prisma logicii americane, iar apoi ca birocrat şi nu politician de profil. Faţă de proprii subalterni, Annan mai avea un avantaj: El a făcut carieră de la treapta cea mai de jos a instituţiei până în vârful organizaţiei. Era pentru prima oară când ONU căpăta un secretar general din propriile rânduri.

În primii ani, Kofi Annan, originar din Ghana, a făcut o impresie bună, fiind un personaj reprezentativ şi, în acelaşi timp – inofensiv. Aparenţele aveau să înşele însă, deoarece, în ajunul războiului din Irak, Annan a combătut vehement afirmaţia guvernului american conform căreia Saddam Hussein se afla în posesia unor arme de distrugere în masă. Un afront la adresa executivului american, care a avut în consecinţă criticarea întregii organizaţii şi ameninţarea cu sistarea finanţării ei.

Pe acest fundal, scandalul deturnării de fonduri în cadrul programului „pentrol-pentru-alimente” a sosit la momentul potrivit pentru a distruge şi mai mult reputaţia lui Kofi Annan, cu atât mai mult cu cât era aparent implicat şi fiul lui, Kojo Annan.

Succese numeroase

Mandatul lui Kofi Annan, care a durat un deceniu, a fost marcat de numeroase succese, printre care decernarea Premiului Nobel pentru Pace Organizaţiei Naţiunilor Unite şi secretarului ei general, în 2001.

Pe parcursul activităţii sale, Annan s-a implicat în mod deosebit în favoarea aşa-numitelor „ţeluri milenare” de combatere a sărăciei şi bolilor, respectiv de a asigura educaţia în lume. Lui i se datorează, de asemenea, faptul că ONU a acceptat să se reformeze, chiar dacă este vorba doar de o mică reformă, şi anume de înlocuirea ineficientei Comisii pentru drepturile omului prin noul Consiliu pentru drepturile omului, precum şi de instituirea Comisiei de pacificare.

Succesorul său, Ban Ki Moon, poate învăţa de la Annan, că secretarul general al ONU trebuie să fie puternic şi rezistent pentru a ţine piept eventualelor critici din partea SUA. Aspect esenţial, deoarece un secretar general hotărât să evite din start orice conflict cu administraţia americană, nu ar fi o persoană potrivită pentru această funcţie, consideră, la sfârşitul misiunii sale, Kofi Annan.