Posibilă mare coaliţie de guvernare după realegerea lui Napolitano ca preşedinte
21 aprilie 2013Fostul comunist Napolitano, în vârstă de 87 de ani, a beneficiat de susţinerea tuturor partidelor politice din Italia, cu excepţia formaţiunii fostului comic de televiziune, Beppe Grillo.
De altfel, Grillo, care a catalogat reconfirmarea lui Napolitano ca preşedinte drept "lovitură de stat", a îndemnat italienii să iasă pe străzi pentru a demonstra.
Sâmbătă, în urma presiunii exercitate de partidele politice, Napolitano şi-a depus surprinzător candidatura pentru un mandat de 7 ani. Pe parcursul ultimelor săptămâni, Napolitano argumentase că vârsta nu-i permite să accepte un nou mandat de şapte ani de preşedinte al Italiei.
Ulterior, acesta ar putea dizolva Parlamentul, dând astfel undă verde alegerilor anticipate. Folosindu-se de puterea sa politică, preşedintele italian ar putea însă reîncerca formarea unei mari coaliţii de guvernământ.
Duminică, în faţa clădirii parlamentului de la Roma, foarte mulţi protestatari, majoritatea tineri, simpatizanţi ai Mişcării contestatare Cinci Stele a lui Beppe Grillo, dar şi susţinători dezamăgiţi ai Partidului Democrat din Italia, au scandat "Tutti a casa" - plecaţi cu toţii acasă. Oamenii l-au numit trădător pe Pier Luigi Bersani, care s-a retras din funcţia de secretar al PD, ignorând astfel dorinţa de schimbare a alegătorilor.
Grillo şi Berlusconi, învingători
Alături de Silvio Berlusconi, care a reuşit să divizeze spectrul politic de stânga, incofortabilul politician Grillo este considerat câştigătorul thriller-ului prezidenţial din Italia. Mişcarea sa contestatară, considerată de mulţi analişti populistă, a votat în toate cele şase scrutine pentru propriul candidat, profesorul de drept Stefano Rodota, într-un mod transparent şi consecvent, altfel decât democraţii.
De altfel, după ce fostul premier Romano Prodi şi-a retras candidatura, mulţi parlamentari italieni au declarat că, de fapt, PD-ul nu mai există. Pier Luigi Bersani, Monti şi Berlusconi au trebuit să ajungă la un consens privind realegerea lui Napolitano.
Presa din Italia scrie că înainte de a-şi depune candidatura, preşedintele a cerut asigurări din partea lui Bersani, Monti şi Berlusconi că vor forma o coaliţie. Ipoteza vehiculată de presă tensionează suplimentar scena politică, în contextul în care Bersani declara, după câştigarea alegerilor, că nu va accepta să guverneze cu PDL, partidul lui Berlusconi.
Eludarea lui Berlusconi este însă imposibilă. După respingerea de către PD a candidatului lor, Stefano Rodota, parlamentarii Mişcării Cinci Stele vor intra cu şi mai mare convingere în opoziţie.
UE salută realegera lui Napolitano
Atât preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cât şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz au reacţionat pozitiv în urma realegerii lui Napolitano ca preşedinte. De la Bruxelles, Barroso a declarat că acest lucru survine într-un moment decisiv al integrării europene. La rândul său, într-un interviu acordat cotidianului "Tagesspiegel am Sonntag", Martin Schulz a declarat că îi este recunoscător lui Napolitano că s-a răzgândit, acceptând într-un final să candideze pentru funcţia de preşedinte. "Prin realegerea lui Napolitano s-ar putea reveni la stabilitate nu doar în Italia, ci şi în întreaga Europă", a spus politicianul social-democrat german.