Pornire cu stângul

Pornire cu stângul

În debutul celui de-al doilea mandat prezidenţial liderul SUA, Barack Obama, are mari probleme să găsească oameni potriviţi pentru noul său cabinet.

Obama caută înlocuitori pentru ministrul său de externe, prea obosita Hillary Clinton, ca şi pentru ministrul său de finanţe, Timothy Geithner.

Concomitent, liderul democrat ar vrea un republican în funcţia de şef al Pentagonului, în locul lui Robert Gates. Dar nu pe oricine, ci pe unul dintre cei mai controversaţi senatori americani, în speţă, pe Chuck Hagel.

Or, norocul şi înţelepciunea nu l-au prea ajutat până acum pe Obama. Proaspăt realesul preşedinte american a dat mai întâi greş la externe.  Şeful Casei Albe prevăzuse  substituirea actualei şefe a diplomaţiei americane, Hillary Clinton, cu Susan Rice, ambasadoarea SUA la ONU.

S-a dovedit însă că Rice nu poate face faţă misiunii din cauza declaraţiilor ei nefericite rostite după baia de sânge săvârşită de terorişti la ambasada americană din Libia. Atunci, în conformitate cu reflexele corectitudinii politice proprii şi ale altor oficiali ai actualei administraţii, ambasadoarea crezuse necesar să înfiereze pentru uciderea mai multor colegi diplomaţi la Bengazi, nu atât terorismul islamist, cât un film care i-ar fi inflamat pe extremişti.

Ştiind că, în siajul acestor declaraţii, se va confrunta cu ample greutăţi în procesul numirii ei la şefia Departamentului de Stat, Rice a renunţat benevol la candidatură.

Încă şi mai controversată şi problematică ar putea fi însă desemnarea altui favorit al lui Obama pentru un portofoliu cheie. E vorba de republicanul Chuck Hagel.

Numirea unui ministru din tabăra adversă e, în genere, o idee bună întru promovarea coabitării dintre un preşedinte şi o opoziţie de altă culoare politică, în speţă de dreapta, precum cea republicană, care controlează una din cele două Camere ale Congresului.

Totuşi, desemnarea la Hagel la conducerea Pentagonului a stârnit valuri de indignare încă înainte de a se materializa. Această revoltă nu e de loc de mirare, date fiind punctele de vedere ultradiscutabile adoptate de Hagel în cariera sa de senator.

El a reuşit să-i supere frecvent nu doar pe democraţi, ci să-i înfurie şi pe proprii săi colegi.  În repetate rânduri s-a dovedit relativ blând în abordarea pericolului prezentat de ambiţiile nucleare iraniene şi, totodată, extrem de critic faţă de Israel şi „lobby-ul evreiesc” din SUA, după cum s-a exprimat Hagel la un moment dat. I s-au reproşat chiar şi o atitudine şi declaraţii antisemite, ori frizând antisemitismul, acuzaţii pe care însă apărătorii săi le-au respins.

Totuşi, dată fiind poziţia sa externă absolut excentrică faţă de cea a colegilor săi din Senat şi Camera Reprezentanţilor, e probabil ca, odată nominalizat oficial,  Hagel să devină obiectul unei verificări extrem de severe din partea congresmenilor americani.

E greu de crezut că Senatorii vor admite ca Hagel să-l înlocuiască pe Robert Gates, care, ca republican, a avut cel puţin virtutea de a micşora clivajul dintre preşedinte şi opoziţia de dreapta.

Pe de altă parte, dificultăţile majore întâmpinate de Obama în efortul remanierii cabinetului său sunt de rău augur pentru lumea liberă, într-o fază în care democraţiile au mai mult decât oricând nevoie de o Americă puternică, în stare să reziste recrudescenţei globale a celor mai diverse extremisme.