1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Populismul britanic şi pericolul ieşirii din UE

Emma Wallis/ Medana Weident22 mai 2014

În campania electorală desfăşurată în Marea Britanie, politicienii au ştiut să profite din plin de sentimentele pronunţat anti-europene ale alegătorilor. Totuşi patronatul avertizează Londra faţă de o părăsire a UE.

https://p.dw.com/p/1C4g9
Imagine: picture-alliance/dpa

"Euroscepticismul" e un cuvânt pe care abia dacă se încumetă cineva să-l pronunţe pe coridoarele legislativului de la Strasbourg, s-a plâns, într-un discurs rostit în faţa Parlamentului European, Nigel Farage, preşedintele UK Independence Party (UKIP) în toamna anului trecut. "Vrem să trăim şi să lucrăm într-o Europă a democraţiei statelor naţionale. Vrem să facem comerţ şi să cooperăm", a mai subliniat liderul UKIP. Dar, a adăugat el, fiecare stat naţional ar trebui să-şi poată controla şi propriile frontiere.

UKIP e calificat drept partid populist, de dreapta. Formaţiunea lui Farage nu e singura din Marea Britanie, care profită de pe urma stării de spirit anti-UE din ţară. În 2007, premierul laburist la vremea aceea, Gordon Brown a promis concetăţenilor săi "joburi britanice pentru britanici". Şase ani mai târziu, primul ministru conservator David Cameron a explicat în faţa practicanţilor unei fabrici din Cowley că Marea Britanie trebuie să-şi pregătească tinerii într-atât de bine, încât să poată face faţă concurenţei în lumea globalizată şi să nu mai fie nevoie de forţă de muncă din Europa de Est.

Astăzi, a mai spus Cameron, există fabrici în care "jumătate din angajaţi provin din Polonia, Lituania sau Letonia". Declaraţiile de acest gen au luat amploare începând cu 1 ianuarie, dată de la care românii şi bulgarii au acces pe piaţa UE a muncii. Nigel Farage spune că a sosit timpul ca "guvernul să fie tras la răspundere". Şeful UKIP citează un studiu al UE, potrivit căruia "în Marea Britanie există aprox. 600.000 de est-europeni, inactivi economic". Acelaşi Farage mai susţine că Marea Britanie plăteşte alocaţii pentru "50.000 de copii, care nici nu trăiesc pe teritoriul ţării" , costurile ridicându-se la un milion de lire pe săptămână.

Europawahl Grobritannien Nigel Farage 22.05.2014
Nigel Farage în ziua alegerilor europene din Marea Britanie, 22.05.2014Imagine: Reuters

Tema centrală a campaniei electorale

Indiferent dacă aceste cifre sunt sau nu reale, ele amplifică teama faţă de "ameninţarea din răsărit". Migraţia va deveni tema centrală a euroalegerilor 2014, a prezis liderul UKIP. Şi atunci, a adăugat Farage, când se va pune problema "rămânerii în Uniunea Europeană". Din 2010 se tot vorbeşte despre organizarea unui referendum prin care britanicii să se pronunţe dacă vor ca ţara lor să rămână în UE sau s-o părăsească. Când va fi asta, nu se ştie. Actualul guvern a anunţat că plebiscitul va avea loc "cândva după anul 2015".

Pericolul ieşirii din UE

Asociaţia patronatului britanic, CBI, pledează, în raportul său anual, asupra menţinerii apartenenţei la Uniunea Europeană. Calitatea de stat membru al UE îi aduce avantaje considerabile ţării - în medie până la 3000 de lire fiecărei familii anual. Mai multe avantaje decât dezavantaje. Accesul la piaţa europeană, cu 500 de milioane de oameni, reprezintă un beneficiu enorm pentru economia britanică, subliniază CBI în raportul amintit.

CBI este cea mai mare asociaţie a patronatului britanic, care reprezintă cca. 240.000 de companii. Potrivit unui sondaj intern, 80 la sută dintre membrii CBI se pronunţă pentru rămânarea Marii Britanii în UE.