Politica externă germană scindează coaliţia lui Merkel

Când vine vorba de politica externă, Germania începe să arate ca un suflet pierdut, în căutarea rolului pe care să-l joace pe scena internaţională. Vrea Germania să fie liderul UE? În ce măsură ar trebui Germania să intervină în crize şi conflicte internaţionale? Care este rolul armatei germane?

Cu un guvern de coaliţie care ameninţă să se destrame din cauza poziţiilor diferite în varii teme de politică internă, disensiunile în creştere între formaţiunile conservatoare (CDU şi CSU) şi laburiştii din SPD legate de politica externă şi de apărare fac ca întrebările formulate mai sus să-şi găsească cu greu un răspuns.

La congresul anual al SPD, desfăşurat la începutul lunii decembrie, retorica noii conduceri de stânga a laburiştilor, care a calificat formaţiunea drept anti-militaristă, a fost ovaţionată la scenă deschisă. Co-preşedintele SPD, Norbert Walter-Borjans, a avertizat faţă de "militarizarea politicii externe", referindu-se la misiunile în străinătate ale armatei germane.

Fără a face referire directă la ea, afirmaţiile lui Walter-Borjans au fost în contradicţie cu poziţia ministrei Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer (zisă şi AKK), totodată lideră a CDU, care în noiembrie a cerut o prezenţă mai pronunţată a armatei germane în zonele de conflict şi criză din străinătate.

Poziţia lui Walter-Borjan a fost reiterată mai târziu şi de ministrul social-democrat de Externe german, Heiko Maas, care a subliniat că este imposibil să încerci să faci pace cu mijloace militare.

"Noi (Germania), preluăm responsabilitate. Dar preluăm, la naiba, responsabilitate atunci când e vorba de asigurarea unei păci durabile la masa negocierilor", a declarat Maas. "Fiindcă acolo se asigură pacea şi nu pe câmpurile de luptă ale acestei lumi", a adăugat el.

"Echipament da, arme suplimentare nu"

De când a preluat, rapid, frâiele conducerii SPD în materie de politică externă şi de securitate, Walter-Borjans a criticat-o şi pe AKK pentru intenţia ei de a aloca 2 la sută din PIB pentru apărare, începând din 2024.

în 2014, la summit-ul NATO din Ţara Galilor, membrii alianţei au căzut de acord să aloce 2 la sută din PIB pentru apărare în termen de 10 ani. Acum, la jumătatea termenului, spre nemulţumirea altor parteneri din NATO, Germania alocă pentru apărare în jur de 1,4 la sută din PIB. Mai ales SUA s-au plâns de această stare de fapt deja în timpul administraţiei Obama, iar de când la Casa Albă se află Donald Trump, protestele au devenit tot mai vocale.

Totuşi, cu toate asigurările lui AKK că obiectivul va fi atins la termen, perspectiva ca Germania să aloce 2 la sută pentru armată devine tot mai înşelătoare. Confruntată cu o economie impredictibilă şi cu diminuarea încasărilor fiscale, spaţiul de manevră al Germaniei devine tot mai limitat.

La rândul său, Walter-Borjans a subliniat că este datoria social-democraţilor de a "face tot posibilul pentru a asigura ca nebunia creşterii înarmărilor" să nu continue în lume. "Rareori există o combinaţie mai dezastruoasă între creştere economică şi cheltuielile guvernamentale. Spunem da pentru echipament şi nu pentru armament suplimentar", a conchis Walter-Borjans.

Apel la solidaritate într-o UE divizată

AKK îşi doreşte de asemenea un portavion european, dar atâta timp cât SPD se află la guvernare în coaliţia de la Berlin, această chestiune nici nu intră în discuţie, a afirmat Walter-Borjans. Cât priveşte viitorul UE, Walter-Borjans a declarat într-un interviu oferit DW, că aceasta este o chestiune de cooperare internaţională.

"Ne divizăm tot mai pronunţat şi Germaniei îi revine un rol foarte important în efortul de unire a forţelor cu Franţa. Ceea ce propune preşedintele Franţei nu este mereu varianta social-democrată a politicii europene, ca să zic aşa. Dar măcar este o iniţiativă", a declarat el.

Afirmaţiile lui Walter-Borjans sunt urmarea cererilor tot mai insistente adresate preşedintelui Francez Emmanuel Macron în ultimile luni, de unire în jurul unei mari viziuni de politică externă, menită a spori integrarea statelor UE. La Berlin însă aceste cereri nu par să fie luate în seamă. Angela Merkel pare tot mai frecvent să-i spună preşedintelui francez "non, merci."

Neîncrederea dintre Paris şi Berlin ia amploare şi între cele două ţări apar tot mai multe obstacole, inclusiv extrem de controversatul proiect Nord Stream 2, o conductă care va aproviziona Germania cu gaz rusesc. Acest proiect a generat o dispută comercială între UE şi SUA şi o altă controversă privind viitoarele relaţii ale UE cu Rusia.

Politica de mediu - un alt măr al discordiei

Politica de mediu se află şi ea pe lista dorinţelor SPD, pe lângă cea de externe. Noul duet de la vârful formaţiunii laburiste reclamă din partea Germaniei planuri mai ambiţioase. "Protecţia climei nu ţine de politica internă", a declarat Walter-Borjans pentru DW. "Nu cred că a venit timpul să ne lăsăm pe spate şi să spunem că putem aştepta şi putem reanaliza situaţia peste doi ani", a adăugat el.

La fel ca şi clima, politica internaţională nu are timp să aştepte până când Germania îşi va decide politica externă. Într-o situaţie globală schimbătoare, vecinii europeni se uită la Germania ca la un partener de încredere, care uneşte şi conduce. Dar transferul de responsabilitate de acum lasă guvernul german divizat în faţa unei dileme morale legate de o politică externă bazată în primul rând pe valori şi abia apoi pe acţiune.