1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Poker pentru soarta lui Assad

Gero Schließ/ ia29 septembrie 2015

Preşedintele SUA, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, nu s-au cruţat unul pe altul în discursurile pe care le-au rostit în faţa Adunării Generale ONU.

https://p.dw.com/p/1GfY4
Imagine: picture-alliance/dpa

Rămâne în funcţie Bashar al Assad sau trebuie să plece? Aşa cum era de aşteptat, Barack Obama şi Vladimir Putin nu au reuşit să cadă de acord asupra acestei chestiuni, cu ocazia întâlnirii avute pe marginea Adunării Generale a ONU, prima după o întrerupere de aproape doi ani.

Diplomaţia are prioritate

Totuşi, cei doi preşedinţi par să fie de acord că numai diplomaţia poate pune capăt sângerosului război civil din Siria. La capătul întâlnirii, ambele părţi au calificat-o drept constructivă.

După confruntarea verbală a celor doi de la tribuna Adunării Generale a ONU, nu era neapărat de aşteptat un astfel de rezultat. Deja la primele ore ale dimineţii, era clar că întrebarea decisivă este: Cu Assad sau fără el?

Confruntare în locul cooperării

Cei doi preşedinţi au transmis înaintea întâlnirii semnale de hotărâre şi forţă. Apoi, în timpul întrevederii, şi-au expus deschis şi fără menajamente părerile, potrivit New York Times. Totuşi, uşa a rămas deschisă pentru o soluţionare diplomatică a crizei din Siria. "Obama şi-a exprimat hotărârea de a-l alunga de la putere pe Assad", a declarat pentru DW Paul Schwartz, membru al Center for Strategic Studies. După masivele încălcări ale drepturilor omului de care s-a făcut vinovat "tiranul" Assad, este imposibilă întoarcererea la status quo-ul de dinainte de războiul civil, a subliniat Obama. Totuşi, potrivit lui Schwartz, este posibil ca şeful Casei Albe să fie dispus să-l mai tolereze pe Assad pe durata unei perioade de tranziţie. În acest sens poate fi interpretată următoarea propoziţie pe care a rostit-o: "Realismul dictează câteodată compromisuri dureroase, dar realismul dictează şi o rânduită îndepărtare de Assad". În termeni comparabili s-a exprimat şi şeful diplomaţiei americane, John Kerry. Acesta subliniase în pregătirea întâlnirii bilaterale la vârf: "Assad poate fi parte a procesului de negociere".

Atacul frontal al lui Putin

Preşedintele Rusiei a subliniat în discursul său că îl sprijină pe Assad şi că ar fi o "greşeală enormă" să se renunţe la liderul de la Damasc şi la forţele sale militare în lupta împotriva Statului Islamic. În plus, Putin a declarat că intervenţiile occidentale în Libia şi Irak, ilegale din punctul său de vedere, din perspectiva dreptului internaţional, sunt responsabile pentru haosul instaurat în cele două ţări. Acest lucru nu are voie să se repete şi în cazul Siriei, a declarat el, şi de aceea a solicitat un "sprijin plenar pentru guvernul sirian".

Uniţi împotriva Statului Islamic?

Ambii preşedinţi au condamnat în termeni duri Statul Islamic. Obama a vorbit despre o "ameninţare apocaliptică" iar Putin s-a referit la cele câteva mii de luptători ai IS originari din Rusia, care vor fi o mare ameninţare la adresa securităţii atunci când se vor întoarce în ţară. "Cred că cei doi vor coopera în vederea combaterii SI", a spus ca o concluzie Paul Schwartz, evidenţiind oferta clară de a sta de vorbă în acest sens, făcută de Obama Rusiei şi Iranului.

În discursul său, Obama a evitat să spună dacă este dispus să răsplătească disponibilitatea Rusiei de a coopera în vederea pacificării războiului din Siria cu ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei după izbucnirea crizei din Ucraina. Observatorii sunt de părere că sancţiunile vor rămâne valabile, fiindcă SUA nu pot trece cu vederea încălcarea normelor internaţionale. Totuşi, în opinia lor, nu este întâmplătoare prezentarea iniţiativei lui Putin pentru Siria în toiul crizei refugiaţilor. Moscova urmăreşte să slăbească sprijinul european pentru aceste sancţiuni, fiindcă principala ameninţare pentru securitatea UE nu este criza din Ucraina ci criza refugiaţilor.