1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Planuri pentru Afganistan

Waslat Hasrat-Nazimi, Claudia Stefan7 ianuarie 2013

Înaintea retragerii trupelor ISAF din Afganistan (2014), Hamid Karzai încearcă să consolideze poziţia guvernului său. Preşedintele afgan mizează pe sprijinul americanilor şi pe apropierea de talibani.

https://p.dw.com/p/17F63
Imagine: Reuters

Săptămâna aceasta, preşedintele Hamid Karzai se va afla în vizită în SUA. Discuţiile cu omologul său american, Barack Obama, se vor concentra în jurul întăririi prezenţei militare americane după 2014 şi al viitoarelor alegeri prezidenţiale din Afganistan. Ambele subiecte sunt de importanţă majoră pentru viitorul ţării afectată de conflicte. Consolidarea forţelor militare este indispensabilă în procesul de menţinere a securităţii, iar alegerile vor indica direcţia în care va evolua Afganistanul.  

Printre celelalte teme abordate se disting situaţia economică, relaţia cu statele învecinate - cu precădere cea cu Pakistanul - şi discuţii privind un posibil acord bilateral în domeniul securităţii.

După retragerea ISAF

Specialiştii sunt de părere că, după 2014, în Afganistan vor rămâne aproximativ 30.000 de militari străini. Cu toate acestea, afganii se tem că sudul şi estul ţării (graniţa cu Pakistanul) ar putea cădea în mâinile insurgenţilor după retragerea majorităţii trupelor internaţionale de menţinere a securităţii. 

De aceea, guvernul de la Kabul insistă asupra dotării armatei şi a Poliţiei cu echipamente noi. "În cadrul întâlnirii cu preşedintele Obama, unul dintre punctele principale va fi dotarea cu echipament a forţelor de securitate afgane. Dorim ca SUA să ne sprijine atât în această privinţă, cât şi în instruirea soldaţilor noştri", a afirmat Aimal Faizi, purtător de cuvânt al preşedintelui Karzai. 

Forţele militare aeriene

Hamid Karzai acordă prioritate,între altele, consolidării şi modernizării echipamentelor aparţinând forţelor militare aeriene. SUA au acordat asistenţă Afganistanului mai ales în instruirea infanteriei uşoare.

Streubomben Abwurf
Imagine: picture-alliance/dpa

În ultimii zece ani, americanii au livrat Pakistanului 18 avioane de luptă. Afganistanul nu vrea să se lase mai prejos, însă nu va obţine echipamentele dorite - crede Conrad Schetter, expert pe problemele Asiei de Sud.

"Ţinând seama de rivalitatea dintre Afganistan şi Pakistan, o livrare de echipament către forţele aeriene afgane din partea americanilor ar duce la accentuarea conflictului dintre cele două ţări vecine şi la o înrăutăţire a relaţiilor SUA cu Pakistanul. La Washington nimeni nu încurajează lucrul acesta ", afirmă Schetter.    

Pacea în regiune

Vizita lui Karzai în SUA se mai doreşte a fi şi un semnal transmis talibanilor: eventualele negocieri de pace nu vor fi purtate numai cu SUA, ci şi cu implicarea guvernului de la Kabul care, după cum se vede, beneficiază de sprijinul americanilor.

SUA, Afganistanul şi Pakistanul sunt de acord cu faptul că, pentru stingerea conflictului din Afganistan, nu războiul este soluţia. Experţii, mai ales cei afgani, sunt de părere că pacea nu va putea fi instaurată fără a-i invita la masa negocierilor şi pe talibani.

Probabil, abia după alegerile prezidenţiale din 2014 se va vedea dacă implicarea talibanilor în procesul de pace va da roade sau nu. SUA sprijină negocierile pasibile să ducă la stingerea conflictului din Afganistan şi la încheierea misiunii militare străine în această ţară.