Pieţele amorale şi premiul Nobel pentru economie 2012

Cel din urmă, în vârstă de 89 de ani, este un mare teoretician al jocurilor. Nimic din lumea relaţiilor ludice nu-i este străin profesorului Shapley.

El, şi mai tânărul său coleg, născut în 1951, care predă la Harvard Business School din Massachusetts, s-au ocupat cu succes de o problemă cheie a economiei, în care au devenit veritabili pionieri, în speţă de asocierea optimă a unor agenţi diverşi.

Cei doi economişti, care au lucrat independent unul de altul au demonstrat, conform cunoscătorilor, că, în sfera lor de activitate, banii nu sunt chiar totul. Ambii profesori americani au avut contribuţii decisive la ceea ce Academia Regală de Ştiinţe din Suedia a numit „teoria alocărilor stabile şi practica designului de piaţă”.

Omul practic s-a dovedit a fi Alvin Roth. El va încasa jumătate din suma de 1,2 milioane de dolari cu care e dotat premiul Nobel pentru economie, un premiu creat în 1969, singurul ce nu se bazează direct pe dorinţele profesorului Alfred Nobel. Specialistul american de la Harvard Business School a abordat o problemă cu amplu impact moral. Cea a pieţelor interzise, tabuizate, marginalizate, snobate, ori evitate din raţiuni etice.

Roth a scris în acest domeniu o lucrare celebră, evocată luni de Süddeutsche Zeitung şi de alte ziare occidentale, care se ocupă de decernarea premiului Nobel pentru economie.

Economistul american a studiat în context, între altele, nevoile consumatorilor de carne de câine ori ale amatorilor „aruncatului de pitici”, în spectacolele de circ, sau de bâlci. Această îndeletnicire trece drept imorală, relevă cotidianul german de stânga, Süddeutsche Zeitung, care se ocupă de lucrarea lui Roth, întrucât mulţi sunt de părere că ar încălca demnitatea oamenilor de statură mică. Or, nu puţini dintre ei îşi câştigă astfel pâinea şi au protestat vehement împotriva interdicţiei aruncărilor de pitici.

În timp ce Shapely a rămas în limitele teoriei, Roth e departe de a se fi rezumat la necesităţile practice ale celor scunzi. Laureatul american al premiului Nobel pentru economie a creat o sumedenie de pieţe în care banii nu înseamnă nimic sau mai nimic. De pildă o bursă de schimb a căutătorilor de rinichi donaţi, respectiv a donatorilor. Sau alta care-i distribuie pe elevii din New York la şcolile care li se potrivesc. Nu e defel puţin lucru să stabileşti regulile „de joc” ale acestor burse nepecuniare astfel, încât înşelăciunea şi manipularea lor să nu fie răsplătită, ci, practic, exclusă.