Piatra Neamț: Simptomele unei sănătăți incendiate

Zece pacienți intubați în secția de terapie intensivă a unui spital suport Covid din Piatra Neamț au murit, în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă seară în condiții încă nelămurite. Erau infectați cu virusul corona, la fel ca și alți șase bolnavi, a căror stare este gravă și care au fost transferați într-un spital mobil instalat în nordul țării, în comuna ieșeană Lețcani.

Cele patru cadre medicale din tura de gardă au încercat să salveze ce a mai putut fi salvat, dar flăcările le-au provocat și lor arsuri. În cazul unuia dintre cei patru, medicul Cătălin Denciu, situația a fost într-atât de gravă încât a fost nevoie de transfer în Belgia, la clinica la care, în urmă cu cinci ani, au fost aduși o parte din victimele incendiului din clubul Colectiv.

Proceduri din secolul trecut

Sistemul medical din România este, de luni bune, cu nervii întinși la maxim, suprasolicitat de efortul de a-i ajuta pe cei care se îmbolnăvesc de Covid-19. Nu este vorba doar de numărul mare de cazuri cu care se confruntă, ci și de o serie de alte probleme sistemice adunate de-a lungul ultimelor decenii. 

În primul rând, îngrijirea sănătății publice din România se practică într-un mediu impropriu. Spitalele au fost construite la mijlocul secolului trecut, pentru un mod de a face medicină astăzi mult depășit. Pe lângă proceduri și circuite interne perimate, un deficit grav se înregistrează la capitolul infrastructură. Rețelele electrice sunt îmbătrânite și vin dintr-o vreme în care trebuiau să suporte câteva aparate primitive (un astfel de aparat fără mari pretenții, o seringă electrică pentru administrat medicamente pacienților, numită injectomat, ar fi declanșat incendiul de la Piatra Neamț, conform primei ipoteze). Au rezistat de-a lungul epocii ceaușiste pentru că nu s-a investit în modernizarea tehnicii medicale.

Situația a continuat și după 1989, perioadă în care în România nu a fost ridicat nici un singur spital de stat construit nou, de la zero, iar modernizările nu au putut ridica standardul la nivelul din Occident. 

Președintele Consiliului Județean, în administrarea căruia se află bugetul Spitalului de Urgență din Piatra Neamț în care s-a petrecut tragedia de sâmbătă seara, susține că în ultimii doi ani au fost investiți 20 de milioane de lei în modernizarea instituției - mai mult decât în toți ceilalți 28 de ani de la Revoluție la un loc. Cu toate acestea, recunoaște Ionel Arsene, spitalul nu dispune de sistem de stingere automată a incendiilor, și servește drept argument în acest sens faptul că majoritatea spitalelor din România nu dispun de așa ceva. Este unul dintre motivele pentru care mare parte dintre spitalele din țară funcționează fără acreditare din partea pompierilor. Inclusiv cel din Piatra Neamț, care, de altfel, nu a fost nici măcar controlat de autoritatea care certifică gradul de calitate al unităților medicale. Mai mult: prefectul județului, George Lazăr, afirmă că în ultimele zile s-a lucrat la amenajarea secției care a luat foc și în care pacienții ar fi fost transferați chiar în ziua incendiului. Ar fi fost vorba despre o modificare de structură a spitalului, ceea ce necesita un aviz din partea Direcției de Sănătate Publică - aviz care nici măcar nu ar fi fost solicitat. „Este o dezinformare”, îl contrazice Ionel Arsene, iar managerul spitalului, Lucian Micu, a explicat că se lucrează la extinderea secției de anestezie și terapie intensivă, însă într-un alt corp de clădire. Ancheta va lămuri cine a avut dreptate.

Corupția care ucide demnitatea umană

Lucian Micu este cel de-al optulea manager al spitalului de la Piatra Neamț de la începutul acestui an. S-au perindat prin funcție medici, antreprenori de pompe funebre, clientelă politică. Micu a ajuns director din dispoziția lui Ionel Arsene: traseist politic (PSD-UNPR-PNL-PSD), fostul primar n-a mai avut voie să candideze pentru că avea de ispășit o pedeapsă pentru incompatibilitate. Nici director de instituție publică nu putea deveni, însă Arsene i-a găsit un post de consilier juridic din care l-a urcat la rang managerial interimar, profitând de o dispoziție guvernamentală care permite angajări pentru depășirea crizei epidemiologice. Competențele nu se califică la criteriile de eligibilitate.

Cazul Micu ilustrează un alt viciu care agravează buna funcționare a sistemului medical românesc: numirile politice de manageri. Acest fenomen a permis aglutinarea unei întregi cruste de corupție în jurul sistemului medical, care se întinde la mărunte lucrări de reparații și angajări de portari până la încredințări directe ale unor contracte de milioane de lei sau euro. Spitale întregi sunt administrate ca proprii feude în teroare de către directori paranoici, încremeniți în funcții și titluri pentru care de multe ori nici măcar nu au merite.

Atmosfera viciată a clientelismul intern și condițiile improprii performanței medicale a determinat un exod masiv al cadrelor medicale, în special tinere, din România către țări din vestul Uniunii Europene, unde sunt respectate, tratate pe măsura prestației profesionale și răsplătite ca atare. Nu există o statistică precisă a românilor care îngrijesc sănătatea vest-europenilor, dar România nu este în stare nici să-și numere prezenții, cu atât mai puțin pe cei plecați prin lume. În plină pandemie, cu stațiile de terapie intensivă lucrând în pragul capitulării, cu aparatele solicitate la maxim săptămâni în șir până iau foc, limitele de personal sunt poate cele mai evidente.

Sănătatea românească este o improvizație. Și un monstru canibal. Dar lipsurile din sistemul sanitar nu sunt un dezastru insular, ci fac parte dintr-un peisaj derizoriu românesc mult mai amplu, din care nu lipsesc pumnul încasat într-un supermarket de o femeie care a îndrăznit să atragă atenția că o mașină este greșit parcată, nici disprețul față de oamenii calificați atât de vizibil zilele acestea în corul coronascepticilor. La fel cum nu lipsesc copilul mort într-o fosa septică a unei școli, nici bebelușii arși la maternitate, tinerii în club și pensionarii pe patul de la reanimare. Nici aroganța autorităților, deprofesionalizarea instituțiilor publice, demnitatea umană încălcată și, peste toate, răul banalizat.