Peter Tömöry revine la Bonn cu un spectacol incitant

Când vorbim de artă? De adevărata artă? Şi ce înseamnă a avea succes într-o societate materialistă, dominată de consum, în care achiziţionarea unui obiect de artă are adesea motivaţii dintre cele mai banale, chiar primitive? Să arăţi că ai bani. Mulţi bani. Să arăţi că ai gust şi că ştii care e spiritul vremii. Sau poate că vrei să dai dovadă de generozitate, să arăţi că slujeşti arta. Sau... că vrei să nu fii mai prejos decât vecina ta, care, iată, posedă "un Rothko". Atunci tu ar trebui să ai cel puţin două, dacă nu mai multe, din tablourile celebrului artist.

Astfel de întrebări - şi nu numai - îşi caută răspunsul în textul lui John Logan, montat de regizorul transilvănean Peter Tömöry pe scena Euro Theater Central din Bonn.

"Acest spectacol a fost o adevărată provocare pentru mine", mi-a mărturisit Tömöry după premiera din 6 decembrie, anume pentru că textul pare mai degrabă un "discurs teoretic de istoria artei".

Împreună cu scenografa Melinda Lörincz, şi ea originară din Transilvania, cu care a lucrat de altfel la multe proiecte realizate la prestigiosul teatru din Bonn, şi cu sprijinul străluciţilor actori Bruno Tendera şi Stephan Tacke-Unterberg, Tömöry a creat un spaţiu ideal pentru asemenea reflecţii despre artă, condiţia artistului, despre menirea sa şi confruntarea cu lumea materială, în care nu mai există "discernământ" şi totul se reduce la plăcere, la "distracţie fără limite", în care totul e "drăguţ şi plăcut", potrivit dureroasei constatări împărtăşite de Rothko foarte tânărului său asistent.

El, Mark Rothko, pentru care opera de artă nu poate fi concepută decât în relaţie cu privitorul, în dialog cu acesta - aşa dorind a-i fi privite şi înţelese tablourile - acceptă, desigur şi din orgoliu, să realizeze la comandă picturi murale pentru restaurantul de lux "Four Seasons" din impozantul edificiu new-yorkez Seagram. Pentru acest proiect i s-a oferit o sumă record, de 35.000 de dolari.

După ce, însă, ia masa în restaurantul amintit, în mijlocul noilor îmbogăţiţi, scârbit de această lume pe care, de fapt, o detestă şi care - de asta e ferm convins - nu-i poate pricepe creaţia, renunţă la proiect şi restituie avansul primit.

Aşa cum nu poţi înţelege o operă de artă, ca privitor, fără un minim de efort, fără o necesară deschidere, fără anumite intenţii, cunoştinţe, fără un dialog, tot aşa nu poţi deveni creator de artă fără cunoştinţe profunde de filozofie, psihologie, literatură, istorie, teologie, mitologie şamd, fără o poziţionare a propriei arte în acest conglomerat sedimentat de-a lungul veacurilor.

Apoi, mai explică Rothko, gândirea joacă în pictură un rol esenţial, în timp ce aplicarea culorii pe pânză, doar unul mărunt.

Peter Tömöry, căruia directoarea Euro Theater Central, Gisela Pflugradt-Marteau, i-a mulţumit şi de astă dată călduros, numindu-l "regizorul casei", colaborează cu această mică, dar importantă scenă a fostei capitale germane încă din 1995-1996, "Roşu" fiind deja al 23-lea spectacol pe care îl montează aici.