Persistenţa conflictelor pe scena globală

În căutarea reţetei succesului ei, DIE PRESSE ajunge la concluzia că tocmai funcţia pur reprezentativă a regalităţii ar explica soliditatea şi durabilitatea acestei instituţii.

Nu-i de mirare că în aceste condiţii, lunga domnie a Elisabetei a II-a a devenit o chestiune de interes internaţional, insuflîndu-le britanicilor şi un sentiment de mîndrie şi securitate.

Sentiment, pe care LE FIGARO îl găseşte cît se poate de binevenit şi nicidecum anacronic sau retrograd. Dimpotrivă, în vremuri de derută generală, trăinicia monarhiei britanice este un reper.

Ideea este dusă mai departe de NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, ziar elveţian dispus să accepte că în actuala criză economico-financiară, un adaos de strălucire imperială nu strică deloc.

Binevenit e şi un plus de spirit vizionar - s-ar putea adăuga, după lectura articolului de fond publicat în DIE WELT, referitor de astă dată la planurile de viitor ale mai marilor Europei de azi.

N-au ei altceva mai bun de făcut acum cînd Spania se clatină, iar Grecia se joacă cu propriul ei destin, dar şi cu cel al continentului? - se întreabă, retoric, autorul editorialului, spre a justifica imediat, demersul guvernanţilor: ei trebuie să-şi facă gînduri despre viitorul Europei; altminteri criza rămîne singurul liant de nevoie al europenilor. Dar ei nu au voie să pună la cale viitorul Europei, în culise.

Pe anevoioasa cale a democratizării, Egiptului îi mai stă înainte o lungă perioadă de confruntări şi conflicte - prooroceşte FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, comentînd legitima revendicare a maselor de a-i pedepsi pe membrii şi acoliţii fostului regim.

Vechiul sistem a fost decapitat, dar nu şi demontat prin condamnarea ex-preşedintelui Mubarak, în cursul unui proces, în linii mari, corect, notează THE INDEPENDENT. Ziarul britanic manifestă deplină înţelegere faţă de frustrarea revoluţionarilor care din nou au ieşit în stradă.

Pe bună dreptate, fiindcă nu doar fiii lui Mubarak, ci şi înalţi funcţionari ai aparatului de securitate al fostului regim au scăpat nepedepsiţi, dă de înţeles FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, întrevăzînd o lungă perioadă de confruntări şi după viitorul scrutin.

După Mubarak în Egipt, ar trebui ca şi Assad în Siria să ajungă după gratii, opinează THE SUNDAY TIMES. Numai că, dacă egiptenii sunt îndreptăţiţi să se contrazică între ei, unii considerînd întemniţarea lui Mubarak drept justă, alţii cerînd executarea acestuia, majoritatea sirienilor cred că pedeapsa capitală ar fi cea mai potrivită pentru Assad, după masacrele şi vărsările de sînge comise de regimul său.

Siria a ajuns în momentul de faţă însă nu doar scena unor neînchipuite violenţe, nu doar un primejdios focar de criză în regiune, ci şi terenul de joc al unor mari interese politice şi economice, vizibil deranjate de haosul intern, relevă DERNIERES NOUVELLES D ALSACE.

Chinei nu-i este deloc pe plac dezordinea siriană. Iar Rusia vrea să sprijine în continuare regimul de la Damasc şi ar deveni poate mai flexibilă dacă NATO nu s-ar crampona atît să realizeze scutul antirachetă în Europa, deduce ziarul francez citat.

Scutul antirachetă este, cum bine se ştie, destinat să ferească Europa şi aliaţii NATO de atacurile Iranului.

Că viitorul rezervă războiului şi alte mijloace de luptă decît cele tradiţionale, reaminteşte cotidianul DIE WELT , pornind de la dezvăluirea unui secret public, făcută de cotidianul NEW YORK TIMES. Potrivit cotidianului american virusul Stuxnet, care a atacat reactoarele nucleare iraniene din Natanz, a fost un proiect al guvernului SUA, la care a colaborat şi Israelul.

Preşedintele Obama însuşi ar fi fost cel care a dat undă verde atacului cu pomenitul virus, acesta marcînd concomitent o nouă etapă în războiul cibernetic.

Dar, conchide ziarul german citat - guvernul american ar trebui să se întrebe dacă nu cumva ar fi fost mai bine să fi tratat cu discreţie atît originea atacului cît şi detaliile operaţiunii. Imaginea preşedintelui Obama ar fi avut într-un atare caz mai puţină strălucire, dar securitatea Americii ar fi fost net mai cîştigată.