Pe ocolite despre moneda comună
12 iunie 2014Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care va primi luna aceasta un nou mandat, a vorbit iarăşi despre condiţiile în care România va adopta moneda comună. În stilul său prudent şi ocolitor, Mugur Isărescu a semnalat dificultăţile care pot apărea în urma unei aderări pripite: ”Ştim foarte bine că un decalaj mare în ceea ce priveşte convergenţa reală poate complica afacerile, deciziile de management, în absenţa unei politici monetare independente. În plus este important să demonstrăm eficienţa instituţiilor şi să prevenim dezechilibrele.”
La începutul lunii mai, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, declarase la Bruxelles, la reuniunea Consiliului ECOFIN, că guvernul României intenţionează să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2019.
Guvernatorul BNR, care a evitat mereu să intre în coliziune cu guvernul instalat oricare ar fi fost acesta, a aprobat formal obiectivul, dar a continuat să avertizeze asupra riscurilor implicate. Joi, în cadrul unei conferinţe organizate la Bucureşti, el a admis că anunţarea unei date precise ”ar putea acţiona ca un catalizator pentru acţiuni politice coerente şi precise”, dar totodată a atras atenţia că: ”mai sunt multe de făcut pentru a recupera decalajul faţă de ţările membre ale zonei euro în ceea ce priveşte competitivitatea economiei naţionale şi criteriile de convergenţă reală, în special cel referitor la nivelul venitului pe cap de locuitor.” (Agerpres)
În toate intervenţiile sale recente, Mugur Isărescu, a insistat asupra importanţei convergenţei reale. Chiar dacă o ţară reuşeşte să atingă la un moment dat convergenţa nominală, a susţinut el, nu o va putea susţine pe termen lung fără competitivitate, stabilitate financiară şi fără un echilibru fiscal solid. Cu alte cuvinte, România are nevoie de răgaz pentru a crea o economie care să facă faţă competiţiei europene. Urmând raţionamentul guvernatorului şi luând în calcul o creştere economică realistă, România nu ar putea adera la euro mai devreme de 2024.
Intenţionează cu adevărat guvernul Ponta să adere la moneda comună în 2019 ? România respectă 3 din cele 5 criterii de convergenţă, dar le-ar putea îndeplini şi pe acestea până atunci. Este de remarcat că mandatul actualului guvern se încheie cel mai târziu în 2016, acţiunile decisive revenind guvernului ulterior. Guvernul actual ar putea însă continua pregătirile, eliminând pierderile din economie. Va fi greu totuşi să ia măsuri radicale, ţinând seama că abia se încheie alegerile prezidenţiale şi, după un singur an de pauză, va intra din nou în febra alegerilor legislative.
În plus, opoziţia liberală nu pare dispusă să sprijine un marş rapid către euro, deoarece în opinia ei o aderare pripită nu ar face decât să diminueze şansele dezvoltării.