PDL abdică de la “reformă”

PDL a cedat la aproape toate capitolele în beneficiul UDMR, care a părut să obţină o victorie diplomatică remarcabilă. De altfel, după şedinţa de luni a coaliţiei guvernamentale, anunţurile cele mai limpezi au fost făcute de reprezentanţii UDMR, căci democrat-liberalii, stânjeniţi de propria situaţie, au prezentat lucrurile într-o manieră confuză.

Aşadar, coaliţia de guvernare, în ciuda referendumului din 2009, acceptă ideea parlamentului bicameral, renunţă la regionalizare, acceptă principiul sistemului electoral mixt, ca în Germania, abandonând sistemul majoritar şi, mai mult decât atât, admite un număr de parlamentari mai mare de 300, deşi unul mai mic decât în prezent.

Spectaculos este că toate obiectivele anunţate pe un ton înalt de preşedintele Traian Băsescu au fost pur şi simplu abandonate. După atâta pledoarie în favoarea “reformelor”, renunţarea aceasta subită este stânjenitoare pentru PDL, dar nu dramatică.

În realitate partidul nu s-a omorât cu dezbaterile pe teme constituţionale şi nu avea nici un punct de vedere bine precizat despre nici unul din aceste subiecte complicate. În afara unor dezbateri la ISP, ele însele puţin concludente, deoarece nu au existat cu adevărat oponenţi, PDL s-a dezinteresat masiv de “reformă” cu instinctul sigur al aceluia care ştia că e pierdere de vreme.
Militanţii PDL ştiau că marile obiective ale Preşedintelui nu sunt realizabile ca atare, dar au tăcut oportun.

A venit însă momentul clarificărilor. Mai este un an până la alegeri şi coaliţia nu mai poate trăi în starea de tensiune în care a trăit anul acesta. Sistemul de vot majoritar, reorganizarea teritoriului, legea votului preferenţial pentru cetăţenii români stabiliţi în străinătate - toate acestea erau o condamnare la moarte a UDMR. Era firesc, aşadar, ca UDMR să ceară partenerilor să-şi lămurească poziţia.

Totuşi bilanţul pare disproporţionat. PDL a părut să cedeze subit la toate capitolele. La o privire mai atentă însă, democrat-liberalii nu au renunţat decât la ceea ce era irealizabil în actuala conjunctură politică: desfiinţarea Senatului şi reorganizarea teritoriului. În rest cedarea este doar aparentă.

PDL nu putea să susţină cu adevărat votul majoritar, căci ar fi păţit ca ţărăniştii care, în ajunul alegerilor din anul 2000, au ridicat pragul de la 3% la 5%. Pledoaria pentru votul majoritar a fost menită doar să creeze o monedă de schimb în negocierile cu UDMR-ul. Dimpotrivă, în secret, PDL s-a pregătit asiduu pentru un sistem de vot proporţional, unul care nu doar să-i amelioreze şansele, dar care să exploateze la maximum votul diasporei.

În condiţiile unui sistem majoritar, organizat în circumscripţii uninominale, legea votului prin corespondenţă adresată preferenţial diasporei, ar însemna pur şi simplu risipă de resurse. E uşor de înţeles că PDL are nevoie de fapt de o listă de candidaţi la nivel naţional care să adune laolaltă toate voturile primite prin corespondenţă.

Or, UDMR pare dispus ca, în schimbul concesiilor PDL, să accepte legea dedicată diasporei. În această lumină, renunţările PDL nu mai par atât de spectaculoase, ba dimpotrivă, se prezintă ca o victorie. PDL ar putea garanta UDMR o reprezentare parlamentară generoasă cu condiţia de a păstra alianţa şi după alegeri.

Este semnificativ şi faptul că, în faţa “abdicărilor” PDL, reacţia preşedintelui Traian Băsescu a fost destul de palidă, ceea ce înseamnă că, în realitate, partidul său este pe cale să obţină un schimb avantajos.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu