Patriotism şi realitate în Afganistan

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică când, conform comunicatului emis de Ministerul Apărării Naţionale, „doi militari români au fost răniţi în urma unui atac din mai multe direcţii cu rachete şi armament portabil de infanterie”.

Astfel de evenimente sunt deja de ani buni trecute în România la capitolul diverse. Se întâmplă rar ca valul de emoţie declanşat de moartea unui soldat român angajat în îndepărtate zone de conflict să depăşească graniţele cartierului în care s-a născut. Cu toate acestea, fiecare dintre cei 11 militari români ucişi până astăzi în Afganistan a fost înmormântat cu onoruri militare şi este considerat un erou al patriei.

În ce termeni mai putem vorbi astăzi despre patriotism când acesta implică sacrificiul suprem? Militarii români profesionişti sunt conduşi în luptă pentru prima dată în istorie de o doctrină specifică viziunii americane nu celei româneşti: războiul preventiv care stabileşte teatrul de conflict în zone absente din conştiinţa cetăţeanului de rând.

Este dragostea de patrie cea care-i mână în luptă pe cei 1050 de militari români din Afganistan? Sau câştigul obţinut în cele 6 luni de misiune, a cărui medie nu depăşeşte 8000 de euro? Cât de importante sunt pentru familiile celor căzuţi în Afganistan condoleanţele venite din partea preşedintelui României şi decoraţiile post-mortem, atunci când fiul sau soţul a murit într-un război străin? Sunt deocamdată întrebări greu de rezolvat. Căutarea unor răspunsuri ar putea totuşi construi noua formulă a unui patriotism care se prezintă asteniat printre români.

Desigur că există multe răspunsuri logice: obligaţiile de aliat, beneficiile României ca membru NATO, strategia naţională de apărare. Sunt însă tot atâtea vorbe fără conţinut vânturate de o mass-medie cu inapetenţă pentru decodificarea esenţelor. Sunt rare articolele din presa românească în care poveştilor despre soldaţii români morţi în Afganistan li se redă dimensiunea umană.

În ediţia în limba română a revistei Esquire a apărut în iunie un articol despre soldatul Marius Covrig, soldat căzut în Afganistan. În acest articol este descris momentul în care tatăl a văzut pentru prima dată corpul fiului său decedat. „Trecuseră cinci luni de când plecase promiţând că avea să se întoarcă cu urechi de taliban la gât. Marius era îmbrăcat în uniformă. Tatăl său şi-a plimbat mâna prin părul fiului, care deja depăşea doi centimetri. „Măi Marius, dacă te-ai fi văzut acum, în trei secunde te-ai fi dus să te tunzi”, au fost singurele cuvinte pe care tatăl le-a putut rosti”*.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident

*Drumul unui soldat spre front şi înapoi acasă (de Andreea Lupu, Esquire, iunie 2009).