Parlamentul European - subestimat, dar foarte influent

Pe 10 iunie 1979 cetăţenii cu drept de vot din nouă ţări membre au fost chemaţi la urne pentru a alege în mod direct primul Parlament European. Posturile de televiziune din Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Luxembourg, Franţa şi Italia prezentau clipuri publicitare prin care electoratului i se explica, în primul rând, că are voie să voteze.

În acel an, participarea la urne a fost de 63%; cu 20% mai mare faţă de cea înregistrată la alegerile din 2004. Fostul europarlamentar danez, Jens Peter Bonde, îşi aminteşte: "Când am fost ales pentru prima oară, în 1979, nu pot să spun că era vorba de un Parlament în adevăratul sens al cuvântului. Era un fel de planetă îndepărtată, iar singura noastră legătură cu Pământul era ziua în care ne luam salariul. Parlamentul nu avea niciun cuvânt de spus. Puteam să adoptăm rezoluţii, dar nu aveam nicio influenţă."

Primul preşedinte al Parlamentului European a fost Simone Veil; supravieţuitoare a Holocaustului şi fost ministru în executivul francez care a militat pentru drepturile femeilor şi pentru o Europă unită.

Încă din 1984 europarlamentarul italian Altiero Spinelli pleda cu pasiune în favoarea unei Constituţii comune şi a unei Europe de tip federal. Lui Altiero Spinelii îi aparţine proiectul federalist de creare a unei Uniuni cu competenţe extinse adoptat în Parlamentul European în anii `80 cu majoritate de voturi, dar care a eşuat ulterior.

Comuniştii sunt reprezentaţi în Parlament de 30 de ani încoace. Numărul deputaţilor eurosceptici a crescut constant începând din 1994. Actualul preşedinte al Parlamentului European, Hans Gert Pöttering, este de părere că drumul pe care l-a avut de străbătut această instituţie a fost destul de lung: "Parlamentul European a avut un cuvânt de spus în procesul decizional comunitar încă din prima sa zi de activitate. E drept încă că, în 1979, legislativul nu avea atribuţii de adevărat legiuitor. Aceste drepturi au fost câştigate în timp şi extinse de la tratat la tratat." În 1987, Parlamentul European a primit pentru prima dată un drept de co-decizie în procesul legislativ.

Cu cei 784 de parlamentari ai săi, 23 de limbi oficiale, opt fracţiuni şi zeci de partide, Parlamentul European este o instituţie unică în lume. "Netransparent, subestimat, dar foarte influent", afirmă politologul Jacki Davis. "Cred că este o instituţie foarte importantă; mai importantă decât parlamentele naţionale pentru că Parlamentul European are drept de co-decizie în majoritatea domeniilor politice. Comisia de la Bruxelles înaintează recomandări, iar guvernele trebuie să negocieze şi să ajungă la o soluţie de compromis cu Parlamentul."

Autori: Bernd Riegert, Claudia Stefan
Editor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu