Parisul, în căutare de noi parteneri comerciali
12 mai 2015Duminică se afla încă la Vatican, în audienţă privată la Suveranul Pontif. Doar 24 de ore mai târziu, pe 11 mai, avea să-l primească şeful statului cubanez, Raul Castro, la Havana. Preşedintele Franţei s-a deplasat în Cuba, însoţit de o numeroasă delegaţie de oameni de afaceri. Dar, chiar dacă Franţa vede lucrurile puţin altfel, Parisul nu reprezintă pentru Cuba un partener aşa important, nici politic şi nici economic.
Franţa e foarte interesată să se poziţioneze mai bine în competiţia pentru piaţa cubaneză. Bilanţul schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a cifrat, în 2014, la numai 180 de milioane de euro. Cel mai mare aport revine exportului de grâu din Franţa. Nici Germania nu se află într-o situaţie cu mult mai bună. Germania a exportat în Cuba produse în valoare de 181 de milioane de euro.
Cuba, o piaţă căutată
UE se poziţionează cu mult în urma altor parteneri comerciali ai Cubei. China, de pildă, a exportat, potrivit organizaţiei comerciale a ONU - UNCTAD - produse în valoare de 1,3 miliarde de dolari, în cazul Spaniei, acestea s-au cifrat la aprox. un miliard şi în cel al Braziliei, la 528 de milioane de dolari. Principalul partener comercial al Cubei este şi rămâne, de departe, Venezuela, deşi aceasta este marcată de o criză economică. În 2012, de exemplu, volumul exportului venezuelean destinat Cubei (în principal petrol) s-a ridicat la 6 miliarde de dolari. Vor încerca SUA să câştige acum teren?
De la apropierea dintre Washington şi Havana, numărul delegaţiilor politice din străinătate, care vizitează Cuba, a crescut considerabil. Numeroşi politicieni şi întreprinzători americani s-au deplasat la Havana. În martie a întreprins o vizită şi şefa diplomaţieie UE, Federica Mogherini, îm vederea normalizării relaţiilor Bruxelles-ului cu regimul Castro.
În căutare de investitori
Cuba foloseşte actuala deschidere, pentru a atrage investitori. "Dacă educaţia şi asigurările de sănătate sunt gratuite pentru populaţia cubaneză, atunci aceste costuri trebuie finanţate cumva, cel mai bine de către economie" a explicat recent, la Sao Paulo, ministrul comerţului din Cuba, Rodrigo Malmierca. Acesta a încercat să atragă cât mai mulţi investitori brazilieni. Brazilia şi-a propus ca pe termen lung să ia locul Venezuelei ca partener strategic al Cubei.
Ţinând cont de volumul investiţiilor Chinei şi Braziliei pe piaţa cubaneză, eforturile preşedintelui Hollande par destul de modeste. Cu prilejul vizitei sale la Havana, înaltul oaspete francez a susţinut interesele celor 60 de firme din Franţa prezente deja pe piaţa statului insular din Caraibe, între care grupul Pernod Ricard (Ron Havana Club).
Turismul în creştere şi apropierea de SUA , de unde provin mulţi vizitatori cu bani, contribuie esenţial la atractivitatea Cubei ca piaţă de investitţii - apreciază Bert Hoffmann de la institutul pentru studii latino-americane GIGA.