Paris: Afganistanul între vorbe şi fapte
12 iunie 2008Nici miile de soldaţi străini care încearcă să stabilizeze zona, nici miliardele de dolari investite în dezvoltarea ţării nu i-au împiedicat pe talibani să se reorganizeze şi să câştige din ce în ce mai mult teren, periclitând astfel timidul reviriment sesizat nu cu foarte mult timp în urmă.
O altfel de abordare
Scopul conferinţei internaţionale care va începe mâine la Paris este, pe de-o parte, de a găsi soluţii viabile pentru continuarea procesului de dezvoltare a Afganistanului, iar pe de altă parte de a dinamiza relaţia guvernului de la Kabul cu ţările care pun umărul la reconstrucţia ţării. Două obiective extrem de importante, după cum a declarat, pentru ARD, trimisul special al ONU în regiune, Kai Eide.
„În momentul de faţă avem de-a face, pe de-o parte, cu o comunitate internaţională puternică, însă foarte fragmentată, iar pe de altă parte cu un guvern afgan slab şi nesigur. Această stare de lucruri inhibă identificarea soluţiilor.“ – declară Kai Eide.
Pe instabila tablă de şah a Afganistanului - pe care talibanii doresc cu ardoare să o controleze din nou - asigurarea securităţii şi prosperităţii pentru cât mai mulţi locuitori ai ţării, ar putea fi singura mutare inteligentă. Nu degeaba, reprezentantul ONU, norvegianul Kai Eide, care a activat multă vreme ca diplomat în Balcani, propune un nou tip de abordare a problemelor cu care se confruntă Afganistanul.
„Comunitatea internaţională trebuie să eficientizeze procesul de ajutorare a Afganistanului. Banii trebuie să rămână în ţară, iar populaţia afgană să profite în mod direct de ei.“
Problemele principale sunt lipsa de organizare, proasta distribuţie a ajutoarelor şi lipsa unei strategii comune a ţărilor prezente în regiune; incoerenţă organizatorică ce erodează încrederea populaţiei în comunitatea internaţională.
Corupţia inhibă ajutoarele
De cealaltă parte, ajutoarele financiare ocolesc constant guvernul afgan, care, în mod normal, ar trebui să joace rolul de coordonator al procesului de reconstrucţie. Prea mare este teama celor care oferă banii că aceştia ar putea fi deturnaţi şi prea mare neîncrederea anumitor organisme internaţionale în ceea ce priveşte capacitatea administrativă a guvernului afgan.
Dacă doreşte să schimbe această stare de lucruri, guvernul de la Kabul trebuie să alunge temerile străinilor. Cum?
„Prin combaterea eficientă a corupţiei, lucru pe care cred că-l înţeleg şi ei. Numai că vorbele trebuie transformate în fapte.“ – mai precizează Kai Eide.
Oficialii de la Kabul sunt conştienţi de faptul că fără instituţii statale puternice, procesul de reconstrucţie a ţării nu poate fi accelerat, motiv pentru care, la conferinţa internaţională de la Paris, afganii vor prezenta un plan de dezvoltare naţională, cu ajutorul căruia speră să câştige încrederea comunităţii internaţionale. Încredere estimată la aproximativ 50 de miliarde de dolari.