1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pakistanul, cheia succesului în Afganistan

13 octombrie 2009

Nu mai este un secret că fieful talibanilor şi al luptătorilor al-Qaida se află pe teritoriul pakistanez, la graniţa cu Afganistanul. Guvernul pakistanez afirmă că numai în zona Waziristan s-ar afla 10 000 de insurgenţi.

https://p.dw.com/p/K53Z
Imagine: picture-alliance / dpa / DW-Montage

Din aceste regiuni, talibanii lansează atacuri deopotrivă asupra Pakistanului şi a Afganistanului. Va fi Alianţa Nord-Atlantică forţată de împrejurări să îşi extindă operaţiunile militare pe teritoriul pakistanez? NATO nu trebuie să se hazardeze, avertizează experţii.

Comandantul trupelor aliate, generalul american Stanley McChrystal nu are nici o îndoială că războiul din Afganistan nu poate fi câştigat dacă luptătorii Al-Qaida din Pakistan nu vor fi învinşi. Preşedintele afgan Hamid Karzai, care solicită de mai bine de un an Statelor Unite să intervină militar mai ferm în zona de graniţă cu Pakistanul, se vede aşadar confirmat de generalul american.

Strategie nouă, probleme vechi

Noua "Strategie pentru Pakistan şi Afganistan" a Statelor Unite este un indiciu clar că americanii nu mai pot face abstracţie de chestiunea pakistaneză când se discută despre conflictul din Afganistan. America mai ştie însă şi că, cel puţin deocamdată, o intervenţie militară pe tărâm pakistanez este exclusă. De ce? Pe de-o parte, Pakistanul este o putere nucleară. Pe de altă parte, armata pakistaneză este a cincea din lume ca mărime, astfel că Statele Unite trebuie să analizeze problemele în mod diferenţiat, susţine Boris Wilke de la Institutul German pentru Politică Internaţională şi Securitate.

Armata pakistaneză, împotriva invadării ţării

Armata pakistaneză respinge ferm varianta invadării ţării de către americani. Pătrunderea în Pakistan, în pofida acestui fapt, poate avea urmări imprevizibile pentru întreaga lume, mai spune Boris Wilke. În atare situaţie, ce opţiuni mai au Statele Unite? Nu foarte multe, crede cercetătorul Omar Scharifi. Scharifi, care s-a născut în Afganistan şi care momentan conduce grupul de "studii afgano-americane" din Kabul, este de părere că America este dependentă în regiune de armata pakistaneză. O armată cvasi-productivă în lupta cu extremiştii.

"Guvernul pakistanez este dependent de ajutoarele financiare ale Statelor Unite, motiv pentru care Islamabadul a salutat decizia Washingtonului de a-i oferi un sprijin de 1,5 miliarde de dolari. În schimb, Statele Unite solicită susţinere din partea Pakistanului în lupta contra grupărilor al-Qaida. Cu toate acestea, pakistanezii nu sunt pregătiţi să combată serios talibanii", crede Scharifi.

Autor: Ratbil Shamel / Vlad Drăghicescu

Redactor: Medana Weident