Verificaţi-vă privilegiile!

Este obositor. Şi enervant. Uneori te simţi singur. Sau plictisit. Restricţiile impuse de pandemie ne solicită din plin, pe unii mai mult (este cazul proprietarilor de restaurante sau magazine sau al artiştilor), pe alţii mai puţin. Părinţii se implică în programul şcolar al copiilor sau resimt acut lipsa grădiniţelor, dar viaţa merge mai departe, întocmai ca şi jobul, pentru cei mai mulţi. La sfârşitul zilei ne aşteaptă doar canapeaua sau Netflix şi nicio bere cu prietenii la barul preferat. Dacă va mai exista acest bar după renunţarea la restricţii.

Da, fără îndoială, situaţia nu este plăcută. Însă există multe aspecte care ar putea începe cu "dar", explicând motivele pentru care celor mai mulți germani le merge bine. Izolarea este enervantă dar cei care trăiesc singuri nu au pe nimeni cu care să comunice şi devin tot mai singuri. Restricţiile sunt obositoare dar sincer cei mai puţini dintre noi sunt obligaţi să trateze de luni bune pacienţi în secţiile de terapie intensivă, costumaţi din cap până în picioare cu echipament de protecţie. Pacienţii dependenţi de aparatele de ventilaţie mecanică suferă singuri şi se întreabă dacă îşi vor mai revedea familia vreodată. De asemenea, cei mai mulţi dintre noi nu au fost nevoiţi să îşi transporte rudele ucise de coronavirus în saci, pentru a nu contamina pe nimeni în drum către un crematoriu supra-aglomerat.

Învățatul de acasă nu este o normalitate pentru toţi

Cine lucrează de acasă şi trebuie să organizeze în paralel diagrame, videoconferinţe şi discuţii cu colegii de clasă ai copilului are tot dreptul să fie nervos. Dar în Germania se predă online. Cei mai mulţi dintre noi au acces la laptop sau tabletă pentru a participa la aceste cursuri. Câţi copii din familii cu putere financiară redusă au pierdut startul în primul an al pandemiei pentru că nu aveau posibilitatea de a participa digital la cursuri? Şi în câte locuri din lume nu se predă absolut nimic şi o întreagă generaţie ratează sansa la un viitor mai bun, asigurat doar de o educaţie adecvată?

Este îngrozitor că gastronomii, micii întreprinzători şi artiştii îşi văd existenţa ameninţată. Este tragic şi trist. Ne este dor tuturor de întâlnirile cu oameni dragi în atmosferă relaxată sau de incursiunile romantice în librării. Dar în Germania există un fantastic sistem de aisgurări sociale: se alocă miliarde de euro pentru aşa numita "Kurzarbeit", ajutor financiar suplimentar pentru familii sau părinţi singuri.

Este enervant că mulţi mici întreprinzători şi liberi profesionişti sunt practic cu spatele la zid acum, pentru că ajutorul promis nu a ajuns încă la destinatari, pentru că plata costurilor fixe, precum chiria, nu este acoperită încă. Dar ajutoarele există. Aici nu trebuie nimeni să se întoarcă pe jos de la oraş la sat, după ce şi-a ratat existenţa, precum în India, unde pandemia a fost astfel răspândită în toată ţara. Şi nici nu moare nimeni de foame la propriu pe drumul spre casă, în lipsa restaurantelor de la marginea drumului.

Cu adevărat marea criză?

Comparaţiile sunt pentru unii greu de suportat. Realitatea vieţii din Germania are prea puţine puncte comune cu viața oamenilor din India sau Africa. Şi este clar că avem cu toţii dreptul a a fi enervaţi.

Dar ceea ce nu avem voie să ignorăm: în afară de cei mai săraci din societatea noastră, care se afundă şi mai mult în această pandemie, noi ceilalţi avem un acoperiş sigur deasupra capului, frigiderul plin şi energie electrică pentru următorul maraton de filme și seriale. Este poate cea mai mare criză pentru noi germanii de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar nu cad niciun fel de bombe şi nimeni nu trebuie să se refugieze din calea terorismului, a violenţelor, a secetei sau a foametei. Un mare privilegiu.