UE nu are nevoie de o altă Angela Merkel 

După alegerile legislative germane din 26 septembrie, Uniunea Europeană își va lua rămas bun de la cel mai longeviv șef de guvern: Angela Merkel, care a condus destinele Germaniei în ultimii 16 ani. 

În termeni simpli, Angela Merkel a fost un actor important la nivelul UE pentru o lungă perioadă de timp, trăind o bună parte din crizele care au afectat blocul comunitar și contribuind la menținerea unității UE, în unele dintre cele mai dificile momente ale acesteia.

Cu toate acestea, în pofida faptului că a fost întotdeauna o susținătoare a proiectului european, Merkel a acționat adesea numai după ce a evitat să ia decizii cât mai mult timp posibil. Acest stil de a face politică a dat naștere unui termen nou în limba germană: ”merkeln” – adică a rămâne indecis și a nu face nimic. 

16 ani de politică reactivă

Deși, la nivel retoric, Angela Merkel a fost o susținătoare de încredere a valorilor ideologice ale UE, multe dintre deciziile sale la nivel european au fost rezultatul unor tergiversări de ultim moment sau chiar al faptului că nu a mai avut pe unde să scoată cămașa. 

Acest lucru nu înseamnă că hotărârile ei nu au fost uneori controversate sau chiar surprinzătoare. În timpul crizei financiare din zona euro și din Grecia, pentru a salva Atena, șefa guvernului german a contrazis în cele din urmă atât dogma partidului ei conservator de a strânge cureaua, cât și opinia publică din Germania. 

Însă acest lucru s-a petrecut numai după ce a insistat mai întâi asupra faptului că o astfel de măsură este exclusă, amânând decizia până când întregul bloc european s-a aflat în pragul unei situații de incapacitate de plată a datoriilor, care ar fi torpilat  sistemul în ansamblu. 

Condițiile dure de austeritate din cadrul planurilor de salvare a Greciei și pachetele de ajutor pentru alte națiuni din sudul Mediteranei aflate în dificultate au stârnit critici, potrivit cărora Merkel ar fi impus ”stilul german” altor țări, ceea ce nu este tocmai un sentiment care să favorizeze solidaritatea europeană. 

Îmi amintesc conversații în propria mea familie spaniolă care au fost nuanțate de resentimente față de faptul că germanii continuau să beneficieze de costurile scăzute din Spania pentru pachetele lor de vacanță pe plajă, în timp ce spaniolii suportau limitarea cheltuielilor publice și șomajul care creștea vertiginos.

Apoi, în 2015, când milioane de sirieni solicitanți de azil au căutat siguranță în Europa, Merkel a luat decizia curajoasă din punct de vedere politic și corectă din punct de vedere moral de a nu închide granițele Germaniei. 

Însă aceasta a fost tot o decizie reactivă, având loc doar după ce încercările de a conveni asupra unui sistem de distribuire a refugiaților la nivelul UE au eșuat iar națiunile europene copleșite, precum Ungaria, au permis ca mii de solicitanți de azil să călătorească mai departe către frontiera sudică a Germaniei.

Recent, răspunsul pozitiv al Angelei Merkel față de ”coronabond”-uri, respectiv față de datoriile partajate la nivelul UE - anatemă pentru Merkel pe tot parcursul perioadei în care a fost cancelară - a venit numai după o sumedenie de refuzuri, care au persistat inițial chiar și în fața închiderii economice fără precedent decise în contextul pandemiei.

În calitate de conservatoare, Merkel este, prin definiție, croită să mențină status quo-ul. Ea nu este dispusă să facă un pas înainte până când nu este pusă cu spatele la zid. Deși acest lucru a ajutat UE să se mențină pe linia de plutire până acum, o astfel de abordare nu mai este suficientă. 

Se caută un lider german vizionar în politica europeană

Pentru a face față provocărilor actuale și viitoare ale Uniunii Europene, următorul cancelar german trebuie să asigure o conducere proactivă și vizionară. Și, deși unii germani s-ar putea simți stânjeniți, din motive istorice, în legătură cu rolul de conducător al politicii europene, este important să ne amintim că există o diferență între putere și conducere și că mulți europeni văd astăzi Berlinul ca fiind capitala ”de referință".

Pentru binele european, următorul cancelar german trebuie să fie o persoană care nu doar face parte din echipă, ci este capabil să o și mobilizeze, să preîntâmpine provocările, în loc să reacționeze la întâmplare la ele. Iar provocările sunt numeroase.

În contextul în care criza climatică este în plină desfășurare, lipsa unei acțiuni îndrăznețe nu este o opțiune pentru un lider politic global.

Atitudinea fără menajamente a Rusiei cere o persoană care să poată anticipa și care să fie pregătită pentru potențiale confruntări viitoare, mai degrabă decât una care alege să își ocolească vecinul din interese energetice interne și având deșarte aspirații geopolitice.

Determinarea Chinei de a-și consolida influența la nivel mondial și o relație transatlantică glacială înseamnă că e musai ca UE să se poziționeze mai puternic și mai independent, inclusiv prin îndeplinirea obiectivelor privind cheltuielile de apărare.

În plus, fisurile interne ale blocului necesită și o gândire mai inovatoare și mai creativă cu privire la viitoarele acorduri politice, poate chiar unele care să renunțe la obținerea consensului cu orice preț – așa cum a procedat Angela Merkel -, oricând acest lucru este posibil din punct de vedere constituțional. Nu în ultimul rând, următorul cancelar trebuie să comunice cu mai multă pasiune, prezentând succesele UE și inspirând încredere și entuziasm în rândul cetățenilor săi, în special al tinerei generații.

Să nu uităm că printre acești cetățeni ai UE se numără și germanii. Un sondaj ECFR din aprilie a arătat că, în ceea ce privește statutul de membru al UE, un procentaj masiv, aproximativ 45% dintre germani, au fie sentimente ambivalente, fie consideră că acesta este un lucru rău. Următorul cancelar german poate începe să construiască în mod proactiv viitorul UE chiar la el acasă.