Opinie: Destinul european al Republicii Moldova

În epoca Gorbaciov, Moldova începuse să creadă că își poate decide singură soarta, în virtutea unor aspirații legitime și fără amestec din afară. N-a fost ușor. Trebuia să ne obișnuim cu vertijul libertății, cu „aerul tare al înălțimilor”, din care am gustat pe apucate, în doze mici. „Imperiul Răului” se destrăma în convulsii și în scurt timp s-a reîntors, s-a refăcut într-o formulă nouă, putinistă, mult mai agresivă, afișându-și pretențiile de hegemonie în spațiul ex-sovietic.

Închiși în țarcul sovietic

Regimul comunist instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial în Basarabia a desăvârșit aproape ce n-a reușit un veac de ocupație țaristă în secolul XIX. Campania acerbă de rusificare, de reprimare a conștiinței naționale și a ființei fizice a poporului „dintre ape”, cum li se mai spune moldovenilor – această ramură greu încercată a națiunii române –, a fost pe punctul să-i transforme într-o populație amorfă, nevertebrată, lipsită de identitate și valori morale.

Eram atât de izolați, încât până și ideea de a emigra în Occident ni se părea ciudată, suprarealistă. Puțini, foarte puțini intelectuali de la Chișinău au reușit să o materializeze și nu neapărat de bunăvoie: jurnalistul Nicolae Lupan, fost redactor-șef al Televiziunii de stat de la Chișinău, acuzat de „naționalism românesc”, actorul Victor Voinicescu-Soțchi și... nu cred că pe această listă ar mai încăpea alte nume cât de cât notorii. Paul Goma, scriitorul disident de origine basarabeană, a ajuns la Paris scăpând din pușcăriile lui Ceaușescu. 

Zăvorâți în țarcul rusesc, primele revendicări ale mișcării de eliberare națională în epoca Gorbaciov au fost eminamente culturale: recuperarea și restaurarea limbii române ca limbă oficială, revenirea grafiei latine (vă imaginați engleza, germana, franceza, italiana... în grafie chirilică?). Exista, cum se știe, o mare diferență între o țară din Europa de Est, intrată în zona de influență sovietică, și o colonie rusească, lipsită de orice element de suveranitate națională, cum a fost Moldova dintre Prut și Nistru, care nici măcar nu avea dreptul să-și spună pe nume: român, limba română. 

Retardul cultural și identitar al Republicii Moldova independente a întârziat considerabil reformele de ordin politic, economic, instituțional, iar războiul din Transnistria, declanșat de Rusia în primăvara lui 1992, a legat strâns tânărul stat moldovean de sfera de influență rusească.

Avansul „Europei” la est de Prut

Europa a început să se impună în conștiința moldovenilor odată cu recuperarea valorilor naționale românești. Ideea de latinitate, de comuniune cu românii de peste Prut, deveniți cetățeni europeni după aderarea României la UE, a constituit un puternic imbold în ce privește aproprierea ideii de apartenență a Moldovei la lumea occidentală – istoric, cultural și civilizațional. Lupoaica și cei doi ctitori legendari ai Romei, Romulus și Remus – monument instalat în fața Muzeului Național de Istorie din Chișinău – legitimează simbolic acest colț estic extrem al lumii latine, amintind moldovenilor de strămoșii lor. 

Regimul lui Voronin a ordonat demontarea monumentului: era deranjat de semnificațiile lui implicit antirusești. Abia după debarcarea comuniștilor de la putere, în urma alegerilor din iulie 2009, Lupoaica s-a întors, victorioasă, pe soclu.  

Cetățenia română, pașaportul românesc a deschis multor moldoveni porțile Europei. România oferă cetățenie basarabenilor în baza actelor care demonstrează că părinții sau bunicii lor au fost cetățeni români, s-au născut în România interbelică sau în scurtul interval 1941-1944, când această provincie revenise în componența Regatului. 

Moldovenii n-au renunțat la cetățenia română din proprie dorință, au fost deposedați de ea în urma agresiunii sovietice. Nu s-a făcut referendum, nu a existat un vot parlamentar, nici la 28 iunie 1940, nici în august 1944, când rușii au intrat în Basarabia. A fost un dictat, a fost invazie, la fel ca azi în Ucraina. De aceea, moldovenii au întreaga justificare să se bucure de toate drepturile unor cetățeni europeni, odată redobândindu-și statul legal și politic de români. 

Istoria națională nu mai poate fi privită izolat de arhitectura Europei. Astfel, suntem în drept să spunem că la 28 iunie 1940, Basarabia a fost separată nu doar de România, ci a fost smulsă din lumea occidentală, din arealul civilizației europene. Tot așa, privind lucrurile la scară mare, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a adus o eliberare pe aceste meleaguri, cum s-a întâmplat pentru națiunile din Occidentul european, care au beneficiat de Planul Marshall american de refacere și reconstrucție postbelică, ci intrarea în Gulagul stalinist.

Spre o apartenență instituțională

În pofida unor convulsii politice în acești ani, un proces de integrare europeană s-a declanșat și la nivelul Republicii Moldova ca stat. Parteneriatul Estic, semnarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, eliminarea vizelor de călătorie pentru cetățenii moldoveni în spațiul comunitar, au constituit importanți pași instituționali care au favorizat apropierea Republicii Moldova de Lumea liberă. 

Infuzia de mentalitate și experiență europeană a moldovenilor plecați peste hotare modifică substanțial peisajul politic vernacular. La ultimele rânduri de alegeri, prezidențiale și parlamentare, diaspora moldoveană din Occident a avut un rol decisiv, aducând în fruntea statului un președinte pro-occidental și un parlament dominat de o majoritate pro-europeană. 

Uniunea Europeană, ca și Statele Unite, ajută enorm Republica Moldova, prin alocații bugetare, prin finanțarea unor programe de stat și infrastructură, prin granturi pentru dezvoltarea sectorului privat. Or, rușii nu-ți dau nimic, rușii îți iau: limba maternă, identitatea, memoria, bunurile materiale. În unele cazuri, s-a văzut că îți iau și viața, în cele din urmă. Dacă vrei să trăiești, vei trăi după regulile lor, „pre” limba lor. Aceasta-i diferența. 

Alegerile prezidențiale și referendumul constituțional pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană din 20 octombrie 2024 ar trebui să însemne o radicală schimbare de macaz în destinul acestui ținut urgisit de istorie, iar alegerile parlamentare de anul viitor să o garanteze fără drept de apel.