Opinie: Crima de la Botoșani și țara bolnavă

Cine e de vină că o femeie din Urziceni a fost lăsată să nască pe trotuarul din fața spitalului, fiindcă nu a fost primită la camera de gardă? Cine e de vină că tratamentele vitale pentru bolnavii de cancer sunt mereu întârziate? Cine e de vină că Alexandra Ivanov de 25 de ani a fost lăsată să moară în chinuri la Spitalul Județean din Botoșani? De ce tragediile de acest fel se repetă în buclă? Poate, fiindcă, cel mai adesea adevărații vinovați scapă sau nici măcar nu sunt cunoscuți. La Botoșani există un lung șir de femei care au fost umilite la fel ca Alexandra Ivanov, dar care au avut mai mult noroc. Unele au început să-și povestească dramele, fiind astfel martore într-un viitor proces în care s-ar putea face dreptate. Protestele din fața Spitalului din Botoșani arată că moartea Alexandrei Ivanov nu e un accident și că acolo există un modus operandi în care pacienții sunt adesea ignorați de medici, chiar și atunci când plătesc din greu la cabinetele lor private. Suferința nu-i mai mișcă, sunt împietriți, inumani, mercantili, fără rușine și fără frică. Nu e vorba de greșeli, ci de nepăsare, iar Colegiul Medicilor a fost dintotdeauna foarte permisiv. În ultimii doi ani nu a ridicat niciun drept la liberă practică, preferând așa numitul vot de blam, care le dă voie celor care și-au încălcat jurământul sau au făcut erori grave să-și continue meseria. E celebru cazul unui copil care a murit la Sanador după o operație simplă: Colegiul Medicilor a declarat atunci că viața copilului putea fi salvată dacă ar fi fost supravegheat post operator. Medicii au fost declarați vinovați, dar au scăpat cu vot de blam. Absența pedepselor încurajează crimele făcute din nepăsare, din lene, din ignoranță. La fel ca în justiția autohtonă în care marii corupți sunt salvați prin găselnițe sofisticate girate de Curtea Constituțională, în cazul medicilor care omoară din neglijență, Colegiul Medicilor îi exonerează, iar dosarele lor sunt târâte prin justiție ani de zile, eventual până la prescriere. 

În cazul Alexandrei Ivanov, primul-ministru încearcă să cumpere durerea cu bani pentru a ascunde culpa propriului partid. Marcel Ciolacu a cerut 10.000 de euro din fondul de rezervă al premierului pentru a-i da mai departe familiei Alexandrei Ivanov, care a fost lăsată să moară la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani. „Este un gest de normalitate că managerul acelui spital a fost demis de conducerea Consiliului Judeţean”, a spus șeful executivului, ca un fel de laudă pentru președinta Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici. Ea este șefa social-democraților din județ și, în plin scandal al azilelor, l-a numit în fruntea spitalului din Botoșani pe Angel Iulian Călin, fără niciun fel de experiență în domeniul sănătății, după cum scrie G4Media: un lăcătuș mecanic cu un curs de contabilitate, care a terminat facultatea de management la 40 de ani. 

Are vreo legătură această numire politică neinspirată cu moartea Alexandrei Ivanov de 25 de ani, mamă a trei copii, însărcinată în 3 luni, care a cerut ajutor o noapte întreagă medicilor fără să fie băgată în seamă? Gabriela Erdic de la cotidianul local Botoșăneanul a explicat la RFI că tragedia ar avea la bază o regulă nescrisă a maternității: medicii de gardă să nu intervină, dacă pacienta a fost în grija unui alt doctor, la cabinetul lui privat. Din mesajele trimise de Alexandra Ivanov, rezultă că i-a scris atât doctoriței sale curante, cât și celei de gardă, dar ambele au ignorat-o.  Femeia fusese adusă cu salvarea la 23.30 cu sângerări și dureri mari. Cei de la spital au constatat că sarcina e oprită din evoluție și au decis că pacienta poate fi chiuretată a doua zi, cu toate că ea se plângea de dureri teribile. Practic până la 7.30 dimineața nu a primit niciun fel de îngrijire, potrivit raportului de control al Direcției de Sănătate Publică din Botoșani, iar la 8.20 a fost înregistrat decesul.

Conducerea spitalului pretextează că nu există un protocol clar despre cum ar trebui să se intervină la momentul în care o pacientă se prezintă cu o sarcină oprită din evoluție. Ca și cum inexistența protocolului poate scuza cinismul doctoriței de gardă, care pur și simplu a refuzat să vadă pacienta. Pare de necrezut că un medic nu vrea să ajute un om în agonie. Această lipsă de empatie care se vede periodic în spitale, în căminele copiilor orfani, în stabilimentele unde sunt îngrijite persoanele în vârstă, e ceva ce vine din frigul comunist, dintr-o perioadă în care sistemul era criminal. România, însă, a rămas o țară bolnavă, în care femeile nasc pe trotuar în fața spitalului, în care dosarele corupților se închid la comandă politică, în care preoții nu te îngroapă dacă nu ai destui bani, în care doctorița de gardă nu te salvează dacă nu ești pe lista ei de pacienți.