ONU - reformă, da; desfiinţare, ba

Multe dintre discursurile de anul acesta s-au concentrat pe necesitatea unor reforme, dar nimeni nu s-a referit la desfiinţarea Naţiunilor Unite. O asemenea decizie ar fi, totuşi, o mare greşeală.

Naţiunile Unite resimt trecerea timpului. Semnele sunt vizibile imediat ce păşeşti în sediul clădirii de pe malurile râului Hudson. Va mai dura până când mirosul de mucegai va fi înlăturat iar tehnica va ajunge la standardele de astăzi. Şi, totuşi, activitatea continuă, pentru că ONU rămâne o instituţie indispensabilă.

O poziţie clară exprimată şi în cadrul Adunării Generale. Pe de-o parte, pentru că ţările membre aduc în discuţie, la acest nivel, cele mai stringente probleme cu care se confruntă.

Aici este locul în care preşedintele Barack Obama, de exemplu, poate vorbi despre existenţa, în viitorul apropiat, a unui stat palestinian independent - cel de-al 193-lea membru al ONU. Aceasta, în ciuda mfaptului că negocierile de pace intermediate de Statele Unite sunt din nou periclitate, după ce Israelul a refuzat să prelungească decizia de a nu mai construi în Cisiordania. Dar dacă între palestinieni şi israelieni se va ajunge la un compromis, atunci la New York vor continua negocierile.

La Naţiunile Unite se întâlnesc nu doar miniştrii de externe şi şefi de guverne: membrii delegaţilor sunt, aici, angrenaţi în ceea ce responsabilul pentru Orientul Apropiat al Departamentului americane de Stat, Jeffrey Feldman, numea "întâlnire diplomatică rapidă". Un asemenea cadru oferă doar ONU.

Pe de altă parte, Adunarea Generală este importantă pentru că permite organizarea unor întâlniri adiacente cu participare la nivel înalt. Un exemplu este iniţiativa referitoare la Ţintele Mileniului, dedicate, pe de o parte, combaterii şi eradicării sărăciei şi bolilor şi, pe de alta, protejării mediului înconjurător şi dezarmării.

După o întrunire de criză în care s-a discutat situaţia din Sudan, secretarul general al Naţiunilor Unite Ban Ki Moon a avertizat asupra pericolului unui nou război civil în cel mai mare stat african. Un nou conflict nu ar mai fi tolerat de comunitatea internaţională.

Şi totuşi progresele sunt mai lente decât se doreşte. Incontestabil: există prea multă sărăcie, boli şi violenţe. Nu doar clădirea ONU trebuie renovată, însăşi organizaţia în sine are nevoie de noi impulsuri. Hotărârile se lasă prea mult aşteptate, transparenţa lipseşte în procesele decizionale. Iar faptul că nici state sud-americane şi nici africane nu se numără printre membrii permanenţi ai ONU este un anacronism.

Dar dacă Naţiunile Unite nu ar exista, ele ar trebui inventate. Dată fiind însă diversitatea intereselor celor 192 de state membre, înfiinţarea unei organizaţii de asemenea anvergură ar deveni imposibilă în zilele noastre.

Autori: Christina Bergmann / Alina Kühnel
Redactor: Cristian Ştefănescu