ONU la Bonn
11 iulie 2006Lîngă moderna clădire a postului nsotru de radio se înalţă edificiul turn , cunoscut sub numele de Langen Eugen (Eugen cel Lung) o clădire care la vremea ei găzduise birourile deputaţilor în vechiul Bundestag şi în care, după modernizare, îşi află sediul mai multe secretariate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Oraşul lui Beethoven, vechi centru universitar de pe malurile Rinului , îşi continuă destinul politic la scară globală – o istorie de succes s-ar putea afirma. Imediat după unificare, la 20 iunie 1991, cînd deputaţii Bundestagului acordau Berlinului statutul de capitală a Germaniei reunificate, Bonnul a trecut printr-un puternic şoc mai degrabă emoţional decît economic şi social. Dacă 14 mii de locuri de muncă au fost mutate la Berlin alte 20 de mii au fost nou create. Vechea capitală a fost despăgubită generos de guvern cu suma de 1,4 miliarde de Euro care au fost investite în unele proiecte de prestigiu şi în cercetarea ştiinţifică. Noi centre internaţionale de cercetare au fost astfel create. Pe lîngă cîteva ministere rămase la Bonn , alte instituţii au fost transferate aici – spre exemplu - postul de radio Deutsche Welle în timp ce sediul televiziunii Deutsche Welle se află la Berlin. Chiar dacă Berlinul ar fi fost soluţia ideală şi pentru radio Deutsche Welle, Bonn a fost ce mai bună alternativă , fiind un centru din ce în ce mai interesant.
În ranking-ul bursier al oraşelor germane, după München şi Düsseldorf , Bonn ocupă locul trei, nu în ultimă instanţă şi datorită concernelor Deutsche Telekom şi Deutsche Post care-şi au sediul în fosta capitală .Clădirea Deutsche Welle albă, extinsă pe orizontală, este străjuită de două edificii turn: cel futurist, o adevărată sculptură de sticlă şi oţel care este turnul poştei şi de Eugen cel lung, acesta din urmă datînd din 1966 denumit astfel după numele preşedintelui Germaniei de-atunci Eugen Gerstenmeier, care deţinea mandatul cînd clădirea a fost inaugurată. Între o aripă a clădirii Deutsche Welle şi între fostul sediu al birourilor deputaţilor în Bundestag, într-o curte semicirculară , aproape de Rin , flutură acum drapelul Naţiunilor Unite. Pentru prima dată, ONU a sosit la Bonn abia cu cîteva organizaţii în 1995. Azi numărul lor a ajuns la 12 conferind metropolei renane statutul de oraş german al Naţiunilor Unite. Există perspective reale ca într-o zi el să devină un puternic centru ONU. Deocamdată, a declarat John Hay, director în secretariatul ONU pentru protecţia climei:
„Bonn nu este încă un centru ONU în adevăratul sens al termenului dar are întreg potenţialul pentru a deveni. Dacă guvernul german reuşeşte să implementeze alte organisme ONU şi instituţii aici, care să deţină o considerabilă pondere politică, atunci Bonn are toate şansele să se transforme într-un centru puternic .” Mingea se află aşadar în terenul guvernului federal iar prezenţa cancelarei Angela Merkel alături de secretarul general Kofi Annan la inaugurarea campusului ONU exprimă şi acest fapt .