1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

ONU confirmă omorârea a 90 de civili în Afganistan

Catrinel Preda26 august 2008

«Probe convingătoare » atestă omorârea în urma unui bombardament al trupelor americane vinerea trecută în Afganistan a 60 de copii, 15 femei şi 15 bărbaţi

https://p.dw.com/p/F5M4
Civili omorâţi în AfganistanImagine: picture-alliance/ dpa

O Comisie guvernamentală afgană a anunţat duminica trecută că în partea de vest a provinciei Herat 90 de civili au fost omorâţi în raidurile aeriene ale forţelor de coaliţie din Afghanistan. Este vorba despre una dintre cele mai sângeroase operaţiuni militare în care şi-au pierdut viaţa civili, de la alungarea talibanilor de la putere în 2001 de către coaliţia condusă de SUA.

Conducerea afgană care a cerut luni, renegocierea termenilor de prezenţă a forţei internaţionale condusă de SUA pe teritoriul ţării, după omorârea celor 90 de civili, nu doreşte însă ca soldaţii străini să plece din ţară. “Nici guvernul şi nici poporul afgan” nu doresc acest lucru, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Homayun Hamidzada în cursul unei conferinţe de presă. “Avem nevoie de soldaţi străini până când armata noastră proprie va fi în măsură să asigure ea însăşi securitatea în Afganistan”. Noi cerem însă ca prezenţa trupleor internaţionale să fie revizuită într-un cadru nou fondat pe legile afgane şi internaţionale, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Luni, Consiliul de Miniştri a cerut renegocierea termenelor prezenţei forţelor internaţionale, aşadar a celor 70.000 de militari din cele două forţe, una a alianţei NATO, cealaltă sub comandament american. Într-un comunicat al Consiliului de Miniştri se spune că este vorba despre “stabilirea limitelor şi responsabilităţilor forţelor internaţionale conform legilor afgane şi internaţionale, de stabilirea condiţiilor de atac aerian vizând aşezări civile, de percheziţii şi de detenţii ilegale ale unor cetăţeni afgani”.

Cu câteva luni în urmă talibanii şi-au precizat pe Internet ţintele strategiei lor în Afganistan şi anume, comiterea mai multor atentate sinucigaşe, izolarea capitalei afgane şi lovirea în plin a forţelor de coaliţie.

Peste 70.000 de soldaţi străini şi aproape 130.000 de militari afgani le stau împotrivă însă. Talibanii s-au lansat în operaţiuni asupra principalelor patru căi de comunicaţie ce duc spre Kab ul, care au devenit între timp locurile cele mai periculoase pentru soldaţii străini şi membrii organizaţiilor caritative. Prin tactica lor, talibanii îşi propun atât succese pe plan militar, cât şi discreditarea preşedintelui Hamid Karsai şi a aliaţilor occidentali în rândul populaţiei afgane.