1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama a decis: încă 30.000 de soldaţi în Afganistan

2 decembrie 2009

Preşedintele american, Barack Obama, a decis suplimentarea masivă a contingentului american din Afganistan, după opt ani de război în această ţară.

https://p.dw.com/p/KnNn
Barack Obama vorbeşte despre noua strategie din Afganistan la academia militară West PointImagine: AP

Cu un mandat de 18 luni, Obama va trimite încă 30.000 de militari, pentru a învinge miliţiile talibane şi teroriştii reţelei Al-Qaida. Anunţurile au fost făcute de şeful de la Casa Albă într-un discurs către naţiune rostit la academia militară West Point.

"După opt ani de război, în care cred că nu am avut resursele necesare şi strategia pentru a încheia acest război, este intenţia mea acum să duc treaba la buns sfârşit."

Prin această sporire a trupelor, numărul soldaţilor americani din Afganistan ajunge la aproape 100.000.

Obama a spus că aşteaptă acum un răspuns similar din partea NATO, care ar trebuie de asemenea să trimită mai mulţi soldaţi în Afganistan.

Preşedintele american a trasat în premieră şi un calendar al retragerii trupelor americane, echivalentă cu sfârşitul războiului.

Obama ar dori ca trupele străine să plece din Afganistan în vara lui 2011, cu condiţia ca starea securităţii să permită acest lucru.

Obama a făcut un nou apel la preşedinte afgan, Hamid Karzai, de la care aşteaptă decizii importante pentru îmbunătăţirea guvernării Afganistanului şi stoparea corupţiei:

"Acest efort pe care îl facem trebuie bazat şi pe performanţele afgane. Zilele în care acordam cecuri în alb Kabulului s-au încheiat. Preşedintele Karzai a transmis în discursul de reînvestire un mesaj corect de schimbare a direcţiei ţării sale", a punctat Barack Obama.

NATO face un gest similar. Germania nu se grăbeşte

Partenerii din NATO ai Statelor Unite vor trimite cel puţin 5000 de soldaţi suplimentar în Afganistan, a anunţat secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen. La acest lucru se aşteaptă Rasmussen de la cele 43 de ţări membre ale NATO, a spus secretarul general la Bruxelles.

Angela Merkel Nachhaltigkeitsrat
Angela Merkel refuză o decizie sub presiuneImagine: picture-alliance/ dpa

Cancelarul german, Angela Merkel, a precizat însă înaintea discursului lui Obama că ţara sa nu va lua o decizie sub presiune. Germania va hotărî abia după conferinţa pentru Afganistan din ianurie dacă şi câte trupe va trimite în plus în Afganistan, în afara celor 4000 de militari desfăşuraţi deja în ţara respectivă.

Potrivit presei internaţionale, guvernului de la Berlin i se cere trimiterea de încă 2500 de soldaţi. Germania are al treilea contingent ca mărime în Afganistan, după Statele Unite şi Marea Britanie.