O vizită ”importantă”

Sunt lucruri despre care nu se poate spune la un moment dat nimic din foarte multe motive. Dar uneori subiectele nu pot fi ocolite deoarece țin de actualitatea imediată, de proximitatea geografică sau de intimitatea pe care am întreținut-o mereu cu ele și atunci înaltul oficial care se adreseaza opiniei publice nu poate spune decât că lucrurile acestea sunt ”importante”. Și o spune cu aerul că vorbele sale sunt bine încărcate de sens. Președintele Iohannis ne-a oferit vineri o excelentă ilustrare. După vizita la București a Federicăi Mogherini, comisarul european însărcinat cu afacerile externe, președintele a dat o declarație de presă în care a precizat care au fost subiectele abordate cu predilecție: Siria și Republica Moldova. Despre Siria a spus: ”Abordarea diplomatică este, cu siguranță, importantă și, chiar dacă în acest moment discuțiile între SUA și Rusia au intrat puțin într-un blocaj în ce privește Siria, Uniunea Europeană vrea să se implice, vrea să fie un partener care facilitează și participă la aceste discuții”. Iar apoi răspunzând la întrebări a adăugat: ”Da, România este una din puținele țări care mai are personal la ambasadă în Siria. Nu o să fim noi cei mai importanți parteneri la masa negocierilor, dar suntem importanți în zonă, fiindcă România cu Siria are, în mod tradițional, legături care au fost foarte profunde și, în baza acestor legături, noi avem, în continuare, câteva contacte, care, după părerea noastră, sunt importante pentru a merge pe calea diplomatică.”

Cât privește Moldova, subiectul este, pesemne, și mai greu de expus public dacă luăm în considerare gradele de comparație utilizate: ”În ce privește Moldova, în mod natural, tema a fost de mare interes pentru amândoi, fiindcă Moldova, pentru noi, este extrem de importantă, dar și pentru Uniunea Europeană. Moldova, fiind în zona de est, de asemenea, e foarte importantă.”

Or, dacă nu putem spune mare lucru despre subiectele abordate, ne putem întreba care a fost în cele din urmă ”importanța” și rostul acestei vizite. Să observăm mai întâi că protocolul și solemnitățile ceremoniale reușesc să inspire un sentiment de autoritate chiar și observatorilor celor mai cinici și mai dezinhibați. Faptul că a fost primită la Cotroceni ca un șef de stat are darul să înalțe statura Federicăi Mogherini și nu atât în folosul ei personal, cât al Comisiei Europene.

După Brexit, principala preocupare a diriguitorilor de facto ai Uniunii a fost nu atât Marea Britanie, care avea timp să mai aștepte, ci celălalte țări membre, în tentativa de a preveni sau de a stopa mișcările centrifuge. Autoritatea Comisiei trebuia să fie restaurată și dacă se poate întărită, dar fără să se modifice ceva. Principalul mesaj, strecurat abil printre rânduri, încât să nu pară ostentativ, a fost că Uniunea are toate instrumentele necesare pentru a face față crizelor și că prin urmare nu ar fi necesară nicio reformă instituțională. De altfel Federica Mogherini a spus la rândul ei exact același lucru cu referire, de astă dată, la criza migrației și la problemele externe. Suntem siguri că mesajul a avut parte la București de o bună receptivitate, dacă ne gândim mai ales la premierul Dacian Cioloș, un fost membru al Comisiei de la Bruxelles și care spunea după o reuniune cu șefa guvernului de la Varșovia că nu este de acord cu modificarea tratatelor și cu diminuarea rolului pe care îl joacă Comisia.

Dar declarațiile nu sunt suficiente, ele trebuie însoțite de gesturi simbolice așa cum a fost această vizită menită, probabil, în primul rând să consolideze rolul pe care îl are Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și implicit rolul Comisiei.

Desigur unele lucruri s-au discutat, deși ele erau reglate dinainte, așa cum a fost de pildă angajamentul formulat de președintele Klaus Iohannis ca România să nu se amestece în niciun fel în alegerile de la Chișinău și să lase lucrurile în voia lor. Iar în schimbul acestui angajament, Federica Mogherini i-a concedat președintelui Iohannis că preocuparea sa pentru Republica Moldova este ”legitimă”. Să ne amintim însă că ambasadorul SUA la Chișinău spusese ceva mai demult că ”Moldova nu e România”, atenționând Bucureștiul să nu intervină în competiția electorală, fapt care ne îndreptățește să credem că asistăm la o înțelegere ruso-americană la care Berlinul sau Parisul nu au avut nimic de obiectat. Am înțeles astfel că rolul Înaltului Reprezentat al UE este acela de a recapitula problemele delicate, consolidându-și în același timp prestigiul sau măcar încercând să sporească aparența propriei însemnătăți. Iar în cele din urmă am putea spune că am asistat la o vizită importantă măcar pentru că ne ajută să sesizăm mijloacele prin care UE caută să înfrunte crizele și care par deocamdată o pură butaforie.

Horațiu Pepine