O dezbatere europeană în haine locale

Schimbarea componenţei Cabinetului a avut printre altele şi un efect asupra proiectului minier de la Roşia Montană. Noul ministru al mediului Attila Korodi s-a manifestat în ultimii ani ca adversar al proiectului iniţiat de Gabriel Resources, pretinzând o respectare riguroasă a condiţiilor de mediu. Ministrul UDMR pare mai ferm, ceea ce inspiră încredere.

Liberalii avuseseră o atitudine cel puţin ambiguă. Ei au contribuit la respingerea proiectului iniţiat de Guvern, dar împotriva lui votaseră şi destui parlamentari PSD. Pe de altă parte, în preajma remanierii, Crin Antonescu îl propusese ca ministru al Economiei pe Teodor Atanasiu, care promitea să stimuleze adoptarea unei legi a minelor menite să favorizeze printre altele şi proiectul RMGC.

Dacă, în 2013, Antonescu părea să pună discret obstacole intenţiilor lui Ponta, la începtul lui 2014, dimpotrivă, se pregătea să aducă în cabinet un partizan al industrialismului ofensiv. După toată această perioadă de confuzie abil întreţinută, venirea lui Korodi Attila la Ministerului Mediului a fost o gură de aer proaspăt. Ce-i drept, nici el nu a spus explicit că este împotriva proiectului, dar a invocat mereu acele condiţii legale pe care RMGC nu le-a îndeplinit şi pe care, după toate aparenţele, încerca să le ocolească prin modificarea legilor.

Ministrul Korodi are o singură slăbiciune de care nu este răspunzător: e ungur. Propaganda iniţiată în favoarea proiectului minier a susţinut că Ungaria ar dori din gelozie istorică să pună României beţe în roate şi chiar să preia în contul ei exploatarea, după alungarea investitorilor actuali. Am auzit această poveste până şi în plenul Parlamentului European, rostită evident de un deputat din România. Ori de câte ori RMGC se afla în impas, cineva relansa tema conspiraţiei maghiare. Ulterior intriga a fost complicată prin introducerea unui personaj nou, Rusia, care prin relaţia cu Budapesta ar avea la rândul ei interesul să blocheze proiectul minier. Or, astăzi pe fondul surescitării provocate de încordarea relaţiilor dintre Occident şi Rusia, paranoia poate să ia amploare.

Întotdeauna teoriile conspiraţioniste au avut succes dintr-un motiv foarte simplu. Ceva rămâne mereu ascuns şi minţile scormonitoare caută să umple golul cu propriile fantasme. Există însă conspiraţionişti dezinteresaţi care nu au altă pasiune decât cunoaşterea şi conspiraţionişti interesaţi care manipulează fantasmele celor dintâi. Or, Roşia Montana poate mobiliza toate personajele negative ale tuturor conspiraţionismelor create vreodată pe sol românesc: evreii, finanţa internaţională, ungurii şi ruşii. E o superproducţie cu toate vedetele la un loc.

Există aşadar motive serioase ca politicienii români de origine română, dacă ni se permite această formulare, să iasă din ambiguitatea înşelătoare în care se scaldă de mai bine de 10 ani şi să adopte o poziţie clară faţă de Roşia Montană. Cu puţine excepţii, demnitarii ”români” au scăldat-o mereu în chip lamentabil şi a fost imposibil să ştim cine sunt şi ce vor. Incertitudinea poate fi folositoare pentru mulţi, de la speculatorii pe bursă la politicienii care pescuiesc în ape tulburi, după cum până la un punct a fost folositoare şi pentru localitatea Roşia Montana, căci a atras atenţia lumii asupra ei, dar de aici înainte ezitarea riscă să ducă lucrurile către ruină. E poate timpul ca Guvernul să ia decizia de a stopa proiectul definitiv şi de a deschide perspective reale de dezvoltare pentru această regiune, care să ţină seama de patrimoniul istoric şi de mediul natural.

S-a spus mereu că decizia nu poate fi politică şi că ea aparţine specialiştilor. În realitate, nu există specialişti neutri – e o simplă iluzie – iar dacă economiştii, arheologii, arhitecţii şi ecologiştii sunt fatalmente părtinitori, decizia nu poate fi decât una legată de valori sau cu alte cuvinte una politică. E momentul ca Roşia Montana să intre în campania electorală pentru alegerile europene. Subiectul este mai mult decât potrivit, căci dezvăluie faţa europeană prin motive locale.