Numai reformele pot fi folositoare Turciei

De la puciul eşuat din 15 iulie 2016, Turcia a devenit o altă ţară. Tentativa de lovitură de stat şi urmările ei erodează înţelesul termenului de democraţie şi mână ţara într-un întuneric care face ţara şi conducerea ei tot mai imprevizibilă. Ce părea odinioară un drum în marş spre statutul de membru cu drepturi depline al UE s-a dovedit după ani a fi o fundătură. Încetarea stării de necesitate care a fost menţinută pe o durată de peste doi ani, a fost salutată cu oarecare uşurare de UE. Dar apelul de la Bruxelles, de eliberare a politicienilor, ziariştilor şi militanţilor pentru drepturile omului arestaţi şi de continuarea cât mai grabnică a reformelor, se estompează fără efect pe culoarele palatului prezidenţial al lui Erdogan.

"UE să ne ia aşa cum suntem, fiindcă altminteri vom merge pe propriul nostru drum", afirmă preşedintele Erdogan cu orice ocazie. El ar fi în stare să organizeze în 2019 un referendum prin care să pună el însuşi capăt procesului de aderare, pentru a se prezenta în plan intern ca om forte, care nu ezită să se pună cu Bruxelles-ul. El ar putea fi oprit de la o astfel de opţiune numai dacă s-ar continua negocierile de aderare îngheţate şi s-ar deschide noi capitole de negociere. Dar aşa ceva este greu de imaginat. Ministerul de Externe de la Ankara estimează de pe acum că "se aşteaptă în 2019 noi suişuri şi coborâşuri în raporturile dintre Turcia şi UE".

Dilema Turciei cu partenerii săi

Una din temele cele mai critice pentru Ankara va fi, fără îndoială, războiul din Siria. Războiul civil, care a intrat între timp în cel de-al nouălea său an, ar putea continua, mai ales fiindcă preşedintele Trump a anunţat că va retrage trupele americane din ţară. La acestea se adaugă faptul că Turcia trebuie să se decidă dacă se deschide spre Rusia de unde a cumpărat recent rachete S-400 sau rămâne, ca ţară NATO care a comandat în SUA noi avioane de vânătoare tip F-35, un partener strategic al Washington-ului. Dacă în 2019 vor avea loc într-adevăr alegeri în Siria, rămâne de văzut ce poziţie va adopta Ankara în cazul în care Assad va fi reales. În cercuri diplomatice de la Ankara se afirmă că "toate drumurile trec printr-un dialog cu preşedintele sirian". Turcia va trebui probabil să accepte asta. Dar rămâne întrebarea: cu ce parteneri?

Fără economie stabilă nu există popor mulţumit

Într-un raport recent al OECD se arată că apogeul creşterii economice mondiale a fost atins şi că ritmul de creştere se va încetini. În acelaşi document se arată că economia Turciei se va diminua cu 0,4 la sută. Acest recul va afecta şi întreprinderile turceşti având drept efect o creştere a şomajului.

Ministrul de Finanţe turc, Berat Albayrak, a publicat în replică propria sa previziune economică în cadrul aşa-numitului plan intermediar, deşi acest plan fusese planificat iniţial să apară abia în august anul viitor. Potrivit acestuia, economia ţarii va creşte în 2019 cu 3 până la 4 %. Rămâne un mister cum a ajuns Albayrak în posesia acestor cifre, fiindcă majoritatea economiştilor turci se aşteaptă la o scumpire a alimentelor şi spaţiului locativ. Aceasta îi va afecta mai ales pe cei care trăiesc la limita sărăciei. Şi aici vorbim despre aproape 17 milioane de oameni.

După puciul eşuat, starea de necesitate i-a alungat din ţară pe numeroşi investitori străini. Dar Turcia nu a făcut eforturi vizibile pentru relansarea creşterii economice nici după ridicarea stării de necesitate, susţin experţi cu notorietate. În opinia lor, reformele democratice sunt cele mai importante. Ankara a promis Europei, în primul rând Germaniei, că va face reforme. Anul 2019 va arăta dacă şi cât de rapid îşi respectă Erdogan promisiunea.