Nu, mireselor minore!
16 august 2016Conform autorităţilor germane, în 2015, în Republica Federală au fost înregistrate peste 1000 de cazuri de căsătorii în care sunt implicate minore. Majoritatea au fost încheiate peste hotare, însă şi în Germania a crescut numărul aranjamentelor de acest fel. De regulă mirii provin din rândurile refugiaţilor, însă şi destui romi din ţări membre ale Uniunii Europene obişnuiesc să-şi întemeieze familii înainte de a ajunge la majorat. În Germania căsătoria unui minor este permisă după împlinirea vârstei de 16 ani, dar numai cu acordul părinţilor.
Astfel, în plan politic şi social, verdictul Tribunalului Superior de Land din Bamberg, din luna iunie a acestui an, a avut un ecou rar întâlnit. Curtea a recunoscut căsătoria încheiată în Siria între o fată de 15 ani şi un bărbat de 21 de ani. Ambii sunt refugiaţi sirieni ajunşi în Bavaria. Iniţial, Oficiul pentru protecţia copilului a încercat să o ia sub tutela sa pe tânăra căsătorită. Cazul a ajuns la tribunal, iar cuplul a pierdut în primă instanţă.
Un verdict dificil
În schimb, instanţa superioară i-a dat câştig de cauză. În argumentarea verdictului, purtătorul de cuvât al instituţiei, Leander Brößler, a invocat paragraful 1633 din Codul Civil, conform căruia minora căsătorită poate decide unde stă şi cu cine doreşte să aibă relaţii. Condiţia principală este o uniune liber consimţită, chiar dacă încheierea acesteia nu ar fi fost niciodată permisă în Germania. Căsătoria a fost încheiată în Siria când fata avea 14 ani, iar partenerii aveau cetăţenie siriană. Conform legislaţiei siriene, actul a fost unul perfect valabil.
Tribunalul a considerat că şi dacă mariajul celor doi ar fi încălcat legea siriană privind protecţia minorilor, căsătoria ar fi putut fi contestată, conform legislaţiei siriene. Însă atâta vreme cât nu s-a înregistrat nicio contestaţie, căsătoria poate fi considerată valabilă. La decizia instanţei din Bamberg se poate depune, însă, o întâmpinare. Iar oraşul Aschaffenburg intenţionează să atace verdictul la o curte superioară, în calitate de reclamant.
Critici peste critici
Asociaţiile pentru protecţia femeilor critică decizia judecătorilor din Bamberg, considerând-o un semnal nepotrivit ce ar putea distruge toate eforturile de până acum de împiedicare a căsătoriilor cu sau între minori. De asemenea unele landuri, ca Bavaria sau Renania de Nord Vestfalia, sunt pentru modificări ale legii în domeniu.
În opinia asociaţiilor pentru protecţia copilului, reglementările care permit căsătoria sub 18 ani ar trebui complet eliminate din legislaţie, iar uniunile încheiate în afara Oficiului de Stare Civilă să aibă o altă încadrare juridică. Astfel, ceremoniile matrimoniale care implică minori ar trebui considerate acte de constrângere pentru a putea fi urmărite penal. Specialiştii sunt de părere că în privinţa consilierii şi îngrijirii refugiaţilor există carenţe mari. Fetelor din centrele de primire a solicitanţilor de azil ar fi bine să li se explice ce drepturi au, dar şi faptul că pot primi ajutor în caz de nevoie.
Vehemenţa cu care inclusiv politicieni de rang înalt resping căsătoriile cu sau între minori şi cer o revizuire a legii în domeniu l-a determinat pe ministrul federal al Justiţiei, Heiko Maas (SPD), să aducă în discuţie înfiinţarea unui grup de lucru care să analizeze în profunzime acest subiect.