Noua limbă de lemn

Lozincile despre democraţie, libertate, economia de piaţă au înlocuit cu o rapiditate năucitoare toate aceste valori care lipseau de fapt în realitate. Am păstrat cuvintele, ca pe un bun cîştigat, şi am lăsat realitatea de izbelişte. Cam aşa a început să se dezvolte o nouă limbă de lemn în societatea noastră postcomunistă.

Noua limbă de lemn sau limbajul fără acoperire îşi are originile în discursul politic şi nepolitic de tip fesenist. Acest limbaj a inoculat în minţile multora ideea că sîntem un popor înzestrat cu virtuţi dintre cele mai alese, de la hărnicie la curaj şi spirit de sacrificiu.

Pentru că tot am asistat în aceste zile la mitinguri de protest ale unor aşa numiţi revoluţionari, cărora guvernul a decis recent să nu le mai acorde acele indemnizaţii substanţiale, îmi vine în minte cuvîntul "martir", folosit cu atîta insistenţă în primii ani post decembrişti pentru cei care au murit în zilele lui decembrie '89. Revoluţia trebuia legitimată prin cuvinte cu o puternică încărcătură eroică.

Lozinca "Noi muncim, nu gîndim!" face parte tot din arsenalul limbajului de lemn fesenist, prin care muncitorul era astfel categorisit drept celula vie a societăţii, bărbatul cu braţe de oţel, în opoziţie radicală cu intelectualul care se ocupă cu gînditul, în fond un tolerat al clasei muncitoare.

Pornind de la aceste rădăcini nu tocmai îndepărtate, noua limbă de lemn din zilele noastre este una violentă, agresivă, intolerantă. Vorbitorii ei nu au îndoieli, nu îşi pun întrebări, nu aşteaptă răspunsuri. Nu poartă un dialog, ci îşi susţine fiecare monologul său. Stereotipia vorbirii lor nu arată doar o sărăcie a vocabularului, ci şi a sufletului.

Vorbim răstit, strident, şi asta se poate auzi în mijloacele de transport în comun, în magazine, în restaurante şi cafenele, în teatre şi cinematografe, ba chiar şi în biserici.

Presa a contribuit şi ea la proliferarea noului limbaj de lemn prin automatismul relatării, în special a evenimentelor politice. "Ce părere aveţi despre cutare lucru?" – este întrebarea-şablon a ziaristului român adresată oricărui politician. Reportofonul înregistrează răspunsul politicianului, iar ceea ce rămîne în sarcina ziaristului sînt doar următoarele cuvinte: "Politicianul X a declarat..." Restul este treaba reportofonului.

La noi, toată lumea declară, face declaraţii. De la şeful statului, la ultimul primar de comună uitată de lume. De la marii afacerişti, la marii interlopi. De la scriitori, regizori, muzicieni, la vedetele care pozează în presa tabloidă. Nimeni nu afirmă, nu îşi exprimă o părere, nu analizează un eveniment.

Dacă mai lipsea ceva care să prostitueze limba, acesta este Internetul. Şi telefonia mobilă. Trăim o grabă nu a comunicării, ci a transmiterii de mesaje.

Sînt o groază de tineri care nu cred că au scris niciodată o scrisoare părinţilor, prietenilor, iubiţilor lor. Mesajele de felicitare, aniversare ori de sărbători, se transmit rapid prin Internet sau prin SMS. Rapid şi eficient. Şi se pare că toată lumea e mulţumită cu acest mod de comunicare fără suflet.

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident