Nou apel al cancelarei Merkel: Reduceţi contactele sociale
24 octombrie 2020Şefa executivului de la Berlin solicită şi mai insistend decât săptămâna trecută sprijinul concetăţenilor în lupta contra COVID-19. Printr-un mesaj video, Angela Merkel îi rogă "şi mai insistent" pe germani să se întâlnească cât se poate de rar şi în număr cât mai restrâns cu alte persoane. Apelul lansat cu o săptămână în urmă rămâne valabil şi anume "cuvânt cu cuvânt", a spus Merkel. "Reducerea contactelor sociale" este imperativul momentului, a transmis şefa guvernului federal.
Apelul dramatic lansat de Angela Merkel săptămâna trecută a avut un amplu ecou. De atunci, situaţia epidemiologică s-a agravat considerabil, a atras atenţia cancelara. "Ceea ce v-am spus săptămâna trecută rămâne valabil - şi anume cuvânt cu cuvânt", a subliniat Merkel, reluând înregistrarea cu mesajul video transmis la acel moment.
Reluarea apelului
În acel mesaj, Angela Merkel i-a rugat cu tărie pe germani să reducă drastic contactele cu persoane din afara familiei, să renunţe la călătoriile care nu sunt neapărat necesare. Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului, cancelara încearcă astfel să arate cât de gravă este cu adevărat actuala situaţie generată de pandemia de coronavirus.
Peste 10.000 de decese
Numărul deceselor provocate în Germania de coronavirus a depăşit marja psihologică de 10.000. Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), până în prezent au fost înregistrate 10.003 de decese - cu 49 mai multe decât în ziua precedentă.
În acelaşi timp, ritmul răspândirii virusului SARS-CoV-2 este tot mai accelerat. RKI a mai anunţat că numărul noilor infectări cu coronavirus a ajuns la 14.714 în ultimile 24 de ore. Cifra cuprinde, însă, şi cazurile neluate în considerare cu o zi în urmă, când s-a produs o pană în sistemul de prelucrare a datelor. Joi şi vineri noile infectări se cifraseră la câte aproximativ 11.000 de cazuri.
Altmaier avertizează faţă de comutarea economiei la flacără mică
Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a calificat, la rândul său, situaţia ca fiind dramatică, dar a avertizat, în acelaşi timp, faţă de reducerea suplimentară a turaţiei economice. "Un nou lockdown general nu are voie să se decidă şi nici nu-l consider necesar", a declarat Altmaier trustului de presă Funke Mediengruppe.
Ministrul a mai atras atenţia că Germania nu poate continua să aplice măsuri anti-Covid diferite de la o regiune la alta, având datoria să împiedice răspândirea necontrolată a virusului. "Avem nevoie de acţiuni urgente - atât pentru protecţia sănătăţii cât şi pentru a nu periclita relansarea economiei", a adăugat Altmaier.
maw/ak (dpa, kna, rtr, afp, bundesregierung.de)