1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nobelul pentru pace - important şi controversat

8 octombrie 2010

Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit în 2010 disidentului chinez Liu Xiaobo. Anunţul a fost făcut de Comitetul Nobel de la Oslo.

https://p.dw.com/p/PYzs
Militantul pentru drepturile omului Liu Xiaobo, câştigătorul Nobelului pentru PaceImagine: picture alliance/dpa

Anul trecut, distincţia a revenit preşedintelui american Barack Obama. Liu Xiaobo se află în închisoare, după ce a militat pentru democraţie în ţara sa.

Autorităţile de la Beijing au criticat dur, înaintea anunţului de vineri din capitala Norvegiei, posibilitatea acordării Nobelului pentru Pace lui Xiaobo. Acesta execută o pedeapsă de 11 ani de închisoare, după ce a scris un manifest pro-democraţie alături de alţi activişti, cerând libertate de exprimare, pluripartitism şi alegeri libere.

Premiul în valoare de 10 milioane de coroane suedeze, echivalentul a 1,5 milioane de dolari, va fi înmânat pe 10 decembrie la Oslo.

Zece decembrie 1901, la Primăria din Oslo avea loc decernarea primului premiu Nobel pentru Pace. El revenea, în egală măsură, lui Henri Dunant - fondatorul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii - şi lui Frederic Passy - iniţiatorul primei societăţi franceze pentru pace. Se îndeplinea astfel o parte din testamentul lui Alfred Nobel.

În noiembrie 1895, cu un an înaintea morţii sale, Nobel stabilea ca dobânzile obţinute din averea sa să fie transformate în distincţii acordate anual unui număr de cinci persoane care influenţează benefic soarta umanităţii. Potrivit testamentului, unul dintre laureaţi ar trebui să fie o persoană care "a influenţat cel mai mult sau cel mai bine înfrăţirea între popoare, reducerea trupelor militare precum şi organizarea sau iniţierea unor congrese de pace".

Aproape 100 de persoane şi 20 de organizaţii au fost distinse până în prezent cu prestigiosul premiu. Pe lângă o medalie şi o diplomă, premiul constă şi într-un cec cu o valoare de aproape un milion de euro. Şi modul de desemnare a laureatului respectă ultimele dorinţe ale lui Alfred Nobel: un comitet ales pe o perioadă de şase ani, format din cinci persoane, desemnate de parlamentul norvegian. Complet independent şi neinfluenţabil - aşa se doreşte a fi comitetul în cauză. Şedinţele juriului nu sunt documentate în scris, iar deciziile sunt motivate, dar nu trebuie justificate. Astfel încât premiul devine cel mai controversat din seria celor cinci premii Nobel decernate într-un an. Este aproape de politică şi nu de puţine ori polarizează interesele.

În 2010 s-a înregistrat un record în privinţa nominalizărilor: nu mai puţin de 237 de propuneri. Candidaţii pot fi propuşi de membrii comitetului şi de foşti laureaţi ai premiului, dar şi de membrii guvernelor, ai Curţii de Justiţie de la Haga, de directorii institutelor de cercetare în domeniul păcii sau de organizaţii similare, precum şi de profesori universitari din anumite domenii.

După expirarea termenului limită privind nominalizarea, la 1 februarie, comitetul pentru premiul Nobel selectează 20 de candidaţi. Urmează prezentarea de către experţi a unor rapoarte referitoare la activitatea celor 20 de nominalizaţi. Pe această bază se analizează şi se decide, până la mijlocul lunii septembrie, câştigătorul. Deşi se doreşte un vot unanim, şi o majoritate simplă este acceptată.

În primii ani, premiul a fost acordat reprezentanţilor unor organizaţii pentru pace. Mai târziu au fost onorate şi angajamentul în acţiuni umanitare precum şi diplomaţia pentru menţinerea păcii - chiar dacă procesul nu era finalizat. Cum s-a întâmplat în 1994. Atunci, eforturile lui Shimon Perez, Ytzak Rabin şi Yasser Arafat de soluţionare a conflictului din Orientul Mijlociu au fost încununate cu Nobelul pentru Pace.

În anii din urmă, distincţia a onorat şi lupta pentru drepturile omului ca şi protecţia mediului înconjurător.

Nobelul pentru Pace este decernat în fiecare an pe 10 decembrie, ziua morţii lui Alfred Nobel, la primăria oraşului Oslo, în prezenţa regelui Norvegiei.

Autori: Mathias von Hein / Alina Kühnel / os
Readactor: Robert Schwartz