Nici o zi fără Herta Müller

Intrinsecă mai tuturor textelor Hertei Müller, stringenţa antitotalitară a mesajului operei este amplificată de cei 20 de ani de cînd sistemul comunist a sucombat în Europa de răsărit.

După apariţia la sfîrşitul verii a romanului intitulat „Atemschaukel”, Fundaţia Centrului împotriva Deportării şi Prigoanei a decis să-i acorde scriitoarei germane originară din România premiul Franz Werfel pentru drepturile omului.

A fost o nouă ocazie oferită Hertei Müller de a readuce în actualitate şi în dezbatere, coram publico, încă prea puţin elucidatul trecut comunist, dar şi cel fascist al României, ca de altfel şi al altor state foste satelite ale Moscovei.

A fost o bună ocazie şi pentru Ilija Trojanow, scriitorul german originar din Bulgaria, care a rostit elogiul laureatei în incinta istoricei Paulskirche din Frankfurt pe Main, de a insista asupra destinului Europei de răsărit, considerată regiunea celor mai mari nimiciri, în care ucigaşii ajunşi la vîrsta senectuţii culeg senini prunele din copacii grădinii lor de vară. Împotriva lor, a uitării, se ridică cuvintele Hertei Müller, a afirmat Trojanow, deplîngînd tăcerea şi amnezia instituite sub pretextul de a lăsa trecutul în pace, spre a ne regăsi liniştea.

Şi ce poate face literatura împotriva călcării în picioare a drepturilor omului, ce face Herta Müller întru apărarea acestora - s-a întrebat scriitorul german. Vădit retorică, întrebarea primeşte deîndată şi un răspuns edificator. Prin scrierile ei, autoarea a dat voce şi celor dispăruţi, celor a căror suferinţă sau ale căror fapte au trecut în uitare. În vremuri de teroare şi război, cei ucişi, cei torturaţi, cei forţaţi să se sacrifice, sunt reduşi la tăcere, sunt înveliţi în linţoliul muţeniei, sunt zvîrliţi în locuri fără nume, vocea lor nu se mai face auzită pentru generaţiile viitoare.

Continuîndu-şi aproape programatic rechizitoriul împotriva tăcerii şi uitării, a unui vag dezinteres faţă de sinistrul trecut totalitarist în Europa, colegul de breaslă al Hertei Müller a evidenţiat cezura creată de scrierile laureatei în percepţia şi receptarea celor petrecute decenii la rînd la răsărit de fosta Cortină de Fier.

A trebuit să vină o Herta Müller, o autoare care şi-a asumat cu îndîrjire datoria de a face auzită vocea celor reduşi la tăcere, atitudine rezultată atît din biografia ei cît şi din lucrurile simple ale vieţii, din forţa elementară a existenţei, pentru care ea a aflat totdeauna cuvîntul potrivit spre a numi şi cele nenumite. A putut-o face pînă şi în situaţiile extreme, cînd cuvintele au trebuit să fie nu numai pe măsura propriei suferinţe, ci şi pe cea a suferinţei celorlalţi, a făcut-o fără să se teamă de a ajunge în locurile în care s-a consumat oroarea de a consulta documentele, de a strînge mărturiile care o atestă, de a se transpune empatic în situaţia celor dispăruţi.

Originar din Bulgaria, propunîndu-şi la rîndul lui să scoată oamenii şi faptele lor din uitarea aşternută peste anumite capitole ale totalitarismului roşu, Ilija Trojanow a aflat tot o expresie empatică, dezamăgirii care a survenit după prăbuşirea Cortinei de Fier. Liniile de forţă ale istoriei recente se transformă şi se încîlcesc în strîmbe semne de întrebare.

Le poate afla răspunsul, le poate îndrepta în parte şi literatura - scrierile Hertei Müller o demonstrează strălucit, la fel şi textele elogiatorului ei, al cărui discurs a fost publicat în paginile cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, readucînd în actualitatea occidentală rănile nevindecate ale Europei centrale şi de răsărit.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz