1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dragnea se joacă de-a licitația în plic pentru nave militare

3 octombrie 2018

O licitație care trebuia să fie publică și transparentă pe 1,6 miliarde de euro de la buget s-a transformat într-un joc de-a „lozul în plic".

https://p.dw.com/p/35vYd
Britische Marine und Air Force eskortieren russisches Kriegsschiff Admiral Kuznet
Imagine: picture-alliance/UK Ministry of defence

La mijloc sunt corvete și fregate pentru Armata română, dar și interese ascunse ale liderului PSD, Liviu Dragnea. 

România urmează să plătească 1,6 miliarde de euro pentru achiziționarea a patru corvete și modernizarea celor două fregate aflate în dotarea armatei.

Nu se cunoaște, încă, cine va încasa această sumă, dar totul se joacă pe cartea unei licitații controversate organizate de către Ministerul Apărării Naționale, condus de pesedistul Mihai Fifor. 

În cursa pentru adjudecarea contractului au rămas francezii de la Naval Group, italienii de la Fincantieri și olandezii de la Damen.

Toate valurile se sparg la Damen

Conform mai multor surse, contractul ar putea fi atribuit grupului olandez Damen, care deja a primit cadou de la Guvernul României, condus din umbră de Liviu Dragnea, conducerea șantierului naval de la Mangalia, deși statul roman este acționar majoritar.

Suspiciunile legate de această achiziție militară au fost generate de modul de organizare și desfășurare a licitației publice, dar și de faptul că ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit la Washington cu reprezentanții Lockheed și Raytheon. 

Cele două companii americane au oferit soluții de înarmare pentru corvetele cu care s-a prezentat la licitație olandezii de la Damen. 

Întâmplător sau nu, ministrul Fifor a fost însoțit de către secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, dar și de către șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

În plus, în prima fază a licitației, ofertanții au cerut mai multe informații legate de centrele de mentenață și instruire la nivelul forțelor navale române, însă informațiile au fost clasificate „secret de serviciu”, urmând a fi furnizate doar în etapa a doua. 

Foarte interesant, cele trei companii au fost obligate să depună oferta financiară e 2 octombrie a.c. în plicuri care ar urma să fie deschise oficial pe 26 octombrie. 

Până atunci, nimeni nu garantează că plicurile nu vor fi deschise și, astfel, secretul prețului dezvăluit. 

Cui? Cui ar avea acces la posibile surse din interiorul Ministerului Apărării.

Armata: prețul pe 2, rezultatul pe 26 octombrie

La solicitarea Newsweek România, Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale a transmis că circumstanțele și procedura specifică aferentă Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională” au fost aprobate prin HG 48/2018, publicată în "Monitorul Oficial" nr. 151/16.02.2018. 

„Inițierea procedurilor a avut loc pe data de 1 martie 2018. 

Documentația de atribuire aferentă etapei a II-a a procedurii (etapa de dialog), împreună cu invitația de participare, a fost transmisă în data de 27 aprilie 2018, numai candidaților care au fost selectați după parcurgerea etapei I (etapă de calificare) a procedurii de atribuire”, a transmis Biroul de Presă al MApN.

Armata a specificat că data de 2 octombrie 2018 este termenul de depunere a ofertelor finale (tehnică și financiară), urmând ca în perioada următoare acestea să fie analizate de către Comisia de evaluare: 

„Conform calendarului general aprobat, transmiterea comunicării cu privire la rezultatul procedurii de achiziție este prevăzută pentru data de 26.10.2018, dată la care vor putea fi comunicate public informații cu privire la această achiziție”.

Damen era și alegerea guvernului Cioloș

Afacerea „Corvetă multifuncțională” a luat naștere în urma Summit-ului NATO de la Varșovia, din iulie 2016. Ulterior, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, ministrul Apărării din aceea perioadă, Mihnea Motoc, a prezentat angajamentele României în urma negocierilor de la Varșovia. 

Referitor la înzestrarea Armatei, Motoc spunea atunci: „Prospectăm piaţa, ca să spun aşa, în privinţa achiziţionării unor corvete multirol”.

Rezultatul prospectării: Ministerul Apărării, prin ministrul Motoc, a emis o notă de fundamentare pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern în care se menționa că a fost realizat un Studiu de concept în care au fost analizate 13 proiecte de corvete, din care patru ar fi putut satisface cerințele forțelor navale române. 

Nu a fost ales nici un proiect, însă, pentru că ministrul Mihnea Motoc a decis să cumpere patru corvete de tipul SIGMA 10514 de la firma olandeză Damen Schelde Naval Shipbuilding. 

Întâmplător sau nu, ministrul Motoc a fost ambasador în Olanda.

Pe 29 noiembrie 2016, Guvernul Cioloș a emis o Hotărâre de Guvern prin care s-a decis ca firma olandeză Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, să furnizeze Armatei Române patru corvete de tip Sigma 10514, construite și dotate cu armament în Șantierul Naval Damen Galați. 

„Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului. 

Citiți articolul integral pe Newsweek.ro accesând linkul de mai jos.