O palmă peste obrazul oamenilor cu dizabilități
4 martie 2019Șeful instituției are o explicație originală: raportul conține doar recomandări pentru remedierea problemelor, iar decesele nu sunt remedieri, deci nu sunt cuprinse în bilanț.
Un raport al unei instituții cvasi-necunoscute, care ar trebui să apere drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în grija statului, a fost votat în plenul Senatului, în 6 februarie. Cu această ocazie, șeful instituției, Florinel Butnaru, a fost reconfirmat în funcția pe care o ocupă din decembrie 2017. Butnaru, un inginer auto, fost senator de Vâlcea în legislatura 2012-2016, migrat din partidul lui Dan Diaconescu la PSD, are un trecut fără tangențe cu drepturile omului.
Instituția pe care o conduce, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ar urma să primească de la Guvernul PSD, în 2019, un buget de aproape 4,5 milioane de lei, cel mai mare pe care instituția l-a avut de la înființare, în urmă cu trei ani.
Consiliul de Monitorizare (CM) ar trebui să vegheze la felul în care sunt tratate persoanele cu dizabilități din centrele rezidențiale, să depună plângeri atunci când sunt indicii de moarte suspectă sau de încălcare a drepturilor, să sesizeze Avocatul Poporului și să facă recomandări instituțiilor de asistență socială, pentru a îmbunătăți viața oamenilor instituționalizați.
1.260 de decese, zero sesizări ale CM
Bilanțul pe 2018 al instituției, „autoritate autonomă, sub control parlamentar“, are o dimensiune impresionantă: 804 pagini. Totuși, cine are curiozitatea să îl răsfoiască, poate găsi, de-a valma, rapoarte de monitorizare din centrele rezidențiale cu date încurcate, fotografii alb-negru fără niciun fel de legendă, programe de conferințe cu meniuri, pagini întregi cu toate legile care reglementează domeniul dizabilității, în engleză și română, statistici ale Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități, modele de adeverințe, câteva dintre comunicatele de pe site, devenit funcțional abia în a doua parte a lui 2018, ba chiar și o adresă a lui Butnaru către secretarul Guvernului, Andreea Lambru, prin care îi cere, cu titlu gratuit, „atribuirea a două autoturisme și un microbus cu cel mult opt locuri“.
Cititi articolul integral pe Newsweek.ro accesand linkul de mai jos.