NATO pleacă, urmele războiului rămân

"Înainte îmi era ruşine", spune Rahmat Merzayee. Şi vorbeşte serios. "Când îmi ieşea în cale vreo fată, îmi venea să intru în pământ", mai povesteşte el. Se opreşte preţ de o clipă, după care continuă: "Am învăţat să trăiesc cu handicapul meu. Munca mi-a redat încrederea în viaţă."

Rahmat avea 9 ani când şi-a pierdut ambele picioare. Se juca şi a călcat pe o mină de câmp. O secundă de neatenţie şi viaţa i s-a schimbat complet. Acum poartă proteze şi se poate deplasa numai cu ajutorul cârjelor.

Curăţenia pe fostul câmp de luptă

În prezent, Rahmat este manager de proiecte la organizaţia "Afghan Landmines Survivors"(ALSO). Pentru el retragerea trupelor din Afganistan e cea mai importantă. Cu toate acestea, NATO n-ar trebui să uite că, înainte de plecare, ar fi bine să cureţe terenul de resturile periculoase ale războiului. "În ´89, când s-au retras, ruşii n-au curăţat ţara de mine. Mii de oameni şi-au pierdut mâinile sau picioarele din această cauză. Acum NATO face la fel?!", explică Rahmat.

Afganistanul nu e doar ţara cu cele mai multe câmpuri minate din lume, ci şi cea cu cele mai multe victime. Mii de kilometri pătraţi sunt împânziţi cu explozibili rămaşi în urma operaţiunilor ISAF.

Conform unui raport al Misiunii de Asistenţă ONU pentru Afganistan, în primele 6 luni ale acestui an, numărul civililor răniţi din cauza minelor de câmp a crescut cu 14% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013. Majoritatea victimelor au fost copii. "Deseori copiii cred ca materialul exploziv este metal care poate fi vândut", explică Rahmat.

Cu atât mai mult NATO ar trebui să-şi asume răspunderea curăţării solului, sunt de părere membrii ALSO. "Ţinând seama de numărul mare al victimelor, Alianţa este obligată să pună semne de avertizare în dreptul bazelor militare, să cureţe câmpurile şi să informeze populaţia asupra riscurilor, astfel încât numărul accidentelor să scadă", este de părere Camille Gosselin de la organizaţia Handicap International (HI).

Un nou început

Odată cu retragerea trupelor, şi mulţi investitori pleacă din Afganistan. Pe fondul instabilităţii politice din ţară, mai ales acum, în preambulul alegerilor, numărul proiectelor scade pe zi ce trece. "E frustrant", spune Rahmad. Apoi zâmbeşte. "Dar munca îmi dă putere", mărturiseşte el.

Când era mic a fost trimis în Germania, în Campusul Păcii de la Oberhausen. "Când mi-am pierdut picioarele, vizita acolo mi-a fost de ajutor, mi-a oferit şansa unui nou început". La rândul său, Rahmad vrea să le ofere aceeaşi şansă victimelor din Afganistan.

În mai puţin de 4 luni, trupele NATO vor părăsi ţara. Până atunci, câmpurile ar trebui curăţate şi ar trebui oferite hărţi cu restul teritoriilor pe care mai există material explozibil. "În Afganistan n-ar trebui să mai crească încă o generaţie de victime", este de părere Rahmat.