NATO: Divergenţele legate de misiunea din Afganistan
31 martie 2008Conducerea NATO se arată tot mai dezamăgită de disponibilitatea scăzută a statelor membre de a se implica în misiune.
Statele Unite au trimis dintre toate ţările membre NATO cel mai mare contingent militar în Afganistan, însumând 16.000 de soldaţi. Unităţile americane luptă în special în sudul ţării şi în est, la frontiera cu Pakistanul, împotriva talibanilor, rebelilor şi trupelor de gherilă locale.
În decursul acestei operaţiuni militare au fost ucişi peste 600 de soldaţi NATO, iar durata foarte lungă a misiunii îi descurajează pe aliaţi. Nu este deci de mirare, că secretarul de stat american, Condoleeza Rice, le aminteşte tuturor că misiunea din Afganistan nu are voie să dea greş:
„Alianţa are o concepţie comună foarte clară asupra faptului că misiunea din Afganistan, care a fost hotărâtă în consens, reprezintă principala misiune a NATO. Ea trebuie să fie un succes.”
În cazul contrar, în Afganistan ar putea izbucni din nou războiul civil. Există şi riscul ca ţara să ajungă din nou în mâinile talibanilor, subliniază Condoleeza Rice.
Secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, este nevoit să-i roage mereu pe aliaţi să suplimenteze numărul de militari pentru misiunea ISAF din Afganistan. Potrivit comandamentului militar al NATO, lipsesc încă 7.000 de soldaţi. Secretarul general deplânge disponibilitatea politică tot mai scăzută de a susţine misiunea din Afganistan:
"Această ţară va fi câştigată sau pierdută cu totul, nu pe bucăţi. Şi nu este doar datoria sediului NATO din Bruxelles, ci şi cea a politicilor naţionale din cele 26 de ţări membre, să clarifice acest lucru."
Olanda, Marea Britanie, Danemarca şi Canada şi-au trimis trupele în sudul Afganistanului, unde au loc luptele sângeroase. Canada a anunţat că îşi va retrage militarii din regiunea deosebit de periculoasă, în cazul în care nici o altă ţară nu va trimite încă 1.000 de soldaţi în această zonă. Apelurile adresate unor state membre precum Germania, Spania şi Italia, de a trimite contingente militare în sudul Afganistanului sunt tot mai energice. Condoleeza Rice a declarat în acest sens:
„Germania contribuie la misiune şi suntem recunoscători pentru acest lucru. Trebuie să fim însă siguri că putem face faţă provocărilor. Nu este de ajuns să ne ocupăm de reconstrucţia ţării, de dezvoltarea statului de drept şi de mentalităţile oamenilor, ci trebuie să luptăm împotriva rebelilor.”
Cu toate acestea, guvernul de la Berlin nu intenţionează să trimită militari germani în sudul Afganistanului. Aceste divergenţe vor fi discutate şi la summitul NATO de la Bucureşti.